Jurnalul.ro Editoriale Nu e despre Dragnea!

Nu e despre Dragnea!

de Dana Chera    |   

MEMORIALUL DURERII. Cea mai importantă producție de televiziune postdecembristă. Grea ca un tezaur. Oricum ai cântări-o. O lecție uriașă de istorie. Istorie cu martori ale căror răni dureau încă, la vremea la care ziaristul Lucia Hossu-Longin săpa, cu sacrificii personale, să ne lase nouă și celor de după noi parte din istoria suferinței care însoțește principiile. 

De ce simt nevoia să scriu despre asta? Pentru că mă obosește orbecăiala guvernanților dornici să schimbe, a câta oară, sistemul de examinare, programa școlară și toate cele ce țin de educația copiilor. Și pun, poate cu bună-credință, cărămizi peste cărămizi care cad una după alta, mai ceva ca pietrele lui Manole. Și nimeni nu se întreabă de ce cad. De ce nu se văd rezultate. De ce stăm și ne facem cruce la porțile școlilor, surzi de atâta violență și proastă creștere. Cu umilință, încerc un răspuns. Pentru că ne-am bătut joc de valorile naționale. Le-au călcat în picioare comuniștii. Le calcă în picioare capitaliștii. Niciunii n-au avut, nu au nevoie ca generația care vine să aibă rădăcini. Să repecte. Să se respecte. Foamea de bani, mediocritatea, ura și ieșitul în față cu orice chip sunt mană cerească pentru cei care dețin puterea. Așa pot conduce unde și cum vor o nație fără de Dumnezeu. 


Ce-ar fi dacă un ministru al Educației, dezertor de politica păguboasă a partidului său, ar spune profesorilor: luați, dragilor, tezaurul de-l avem și, în loc să dictați anii în care a domnit Ludovic al XIV-lea, cât de Soare o fi fost el, lăsaţi-i să vorbească elevilor pe românii care au rezistat închisorilor comuniste! Pe toţi cei care și-au iertat călăii. Cam cât de greu ar fi să se întâmple asta? Ce efecte ar putea avea „Memorialul durerii" în conștiința unor copii care acum își construiesc lumea? 120 de episoade. 120 de ore. 120 de lecții de viață! Pentru ca viața să nu-și repete mizeriile și pentru ca oamenii care vin să nu trăiască degeaba! 

Pentru ministrul dezertor: „Memorialul durerii” este un documentar de televiziune despre persecuția, închisorile, lagărele și acțiunile represive ale Securității.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri