Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nuclearelectrica va opri reactorul 2 de la Cernavodă pentru lucrări preventive de verificare şi control

Nuclearelectrica va opri reactorul 2 de la Cernavodă pentru lucrări preventive de verificare şi control

Nuclearelectrica a decis să oprească reactorul 2 al centralei nucleare de la Cernavodă, începând de joi, pentru lucrări preventive de verificare şi control, în vederea îmbunătăţirii fiabilităţii sistemelor pe perioada iernii, se arată într-un comunicat al companiei remis miercuri.

 

"Societatea Naţională Nuclearelectrica SA ('SNN') anunţă că a adoptat proactiv decizia de a opri programat şi controlat Unitatea 2 CNE Cernavodă în seara zilei de 07.12.2017 în scopul efectuării unor lucrări preventive de verificare şi control şi eventual intervenţii punctuale asupra sistemelor Unităţii 2, în vederea îmbunătăţirii fiabilităţii sistemelor pe perioada de iarnă, în conformitate cu programul de mentenanţă preventivă", potrivit comunicatului preluat de agerpres.

Oficialii companiei au arătat că, potrivit standardelor de securitate nucleară, astfel de intervenţii proactive şi controlate se pot efectua numai cu reactorul în stare oprită.

Efectuarea verificării şi intervenţiilor punctuale nu va avea niciun impact advers asupra securităţii nucleare, a personalului de exploatare, populaţiei sau mediului înconjurător.

Repornirea unităţii şi resincronizarea la Sistemul Energetic Naţional vor avea loc după efectuarea şi finalizarea testelor şi eventualelor intervenţii care se impun în astfel de situaţii, în conformitate cu procedurile centralei, mai menţionează reprezentanţii producătorului de energie.

Nuclearelectrica este operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, care, cu cele două reactoare de câte 700 de MW, asigură circa 20% din producţia naţională de electricitate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri