Jurnalul.ro Ştiri Externe O ambulanţă care transporta o gravidă în travaliu s-a răsturnat

O ambulanţă care transporta o gravidă în travaliu s-a răsturnat

O ambulanţă care transporta la spital o femeie însărcinată aflată în travaliu s-a răsturnat în Hamburg, oraş port din nordul Germaniei, după ce a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, informează miercuri DPA. 

Starea femeii de 31 de ani şi a fătului este bună, având în vedere circumstanţele, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei miercuri, însă nu se ştie cu siguranţă dacă femeia a născut până la această oră. 

Cinci persoane au fost rănite în accidentul petrecut lângă Stadtpark. În afară de femeia însărcinată şi de mama acesteia de 55 de ani care o însoţea, doi membri din echipa medicală de pe ambulanţă şi o femeie de 25 de ani, şoferul celeilalte maşini implicată în coliziune, au fost răniţi. 

Niciunul dintre cei implicaţi în accident nu prezintă răni care să le pună viaţa în pericol. 

Purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri a declarat că femeia a solicitat ambulanţa în momentul în care a intrat în travaliu. ''Echipa a vrut să o ducă la spital, dar nu a prea reuşit'', a spus acesta. 

Ambulanţa s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu o altă maşină într-o intersecţie, marţi seară.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri