Fermecat şi el de frumuseţea locului şi a oamenilor de o veritabilă minunăţie, Dumnezeu şi-a mai deschis o filială, la Vaţa. O comună înveştmântată în coline cu păduri ce sfidează fierăstrăul răilor, o comună care-ţi pătrunde în suflet nu ca locatar provizoriu, ci în inimă, se stabileşte definitiv. Nu departe de Vaţa, sub gorunul perpetuu îşi continuă neclintit misiunea duhul lui Iancu. La Ţebea vecină, sub glie, Crăişorul Munţilor a aşezat ordinul lui consfinţit ca cea mai scurtă chemare la luptă din lumea largă, “No, gata, no, hai!”. Alături, se află şi fluierul sculptat dintr-o ramură de codru, cu care, după ce l-au trădat făţarnicii imperiilor, Iancu a cântat doine moţilor pe la porţile lor. Pe o culme, la Vaţa de Sus, într-o casă cuminte, cam într-o rână, alunecată de singurătate, s-a născut Arsenie Boca. Unii zic că prin minuni a vindecat bolnavi, de fapt el a vindecat suflete, redându-le zborul spre înălţimile speranţelor curate. Meditaţi asupra privirii scrutând nemărginirile, la fruntea boltită chemând gândul pur din poza lui Arsenie Boca. O privire de neuitat, amintind de privirea geniului românesc Eminescu. În Vaţa de Jos, trăieşte un băieţel de şapte ani, care vorbeşte mereu despre patriotism, despre iubirea de neam. Poartă la brâu tricolorul, pe cap un clop de moţ, murmură fără fasoane cânt popular, îi cheamă acasă pe românii răspândiţi de nevoi şi lipsă de bani pentru pâinea copiilor prin cele străinătăţuri, unde trudesc pe pământuri ale altora şi seara udă perna de lacrimi ale dorului de-acasă. Îl cheamă Tudor din Vaţa şi e crescut de părinţi şi bunici să audă tot timpul zicerea sângelui românesc. Tudor, nume scurt, convingător ca porunca de luptă a lui Avram Iancu. Cândva am ajuns la Vaţa, să strângem mâna sătenilor, ne-au primit ca pe nişte oaspeţi dragi, ridicaseră din lemn o scenă în mijlocul comunei. Pe scenă am observat un băieţel, frumos şi bucălat, cu ie brodată cu arnici, cu clop, cu brâu tricolor. Parcă era o copie a lui Tudor, băieţelul patriot de astăzi. M-am apropiat de el şi l-am lăudat cu îndreptăţire, un pui de român, i-am transmis mamei felicitări că l-a gătit aşa de frumos, l-a făcut purtător de tricolor. Băieţelul a spus şi nu voi uita nicicând: ”Mama mea a murit de cancer, mă creşte o mătuşă, tata munceşte în Spania şi n-a avut bani să vină la înmormântare!”. Niciun dregător al Ţării n-are dreptul să doarmă tihnit atâta vreme cât un copil a rostit aceste cuvinte ude de lacrimă!