Jurnalul.ro Ştiri Social O nouă escrocherie pe internet. Metoda "Generalul" scoate sume URIAȘE de bani din buzunarele femeilor singure

O nouă escrocherie pe internet. Metoda "Generalul" scoate sume URIAȘE de bani din buzunarele femeilor singure

Infractorii au găsit o nouă metodă de a câștiga bani, profitând de naivitatea victimelor. Sub identități false, pretinșii generali conving unele femei singure să-și deschidă portofelele.

Aceștia abordează femei singure pe rețelele de socializare, cărora le spun că ar fi soldați sau chiar generali americani, după care le cer treptat sume din ce în ce mai mari de bani.

Folosindu-se de prezența trupelor NATO pe teritoriul României, infractorii le conving unele femei care au o situație materială bună că sunt militari cantonați la baza Mihail Kogălniceanu. După ce poartă conversații lungi pe internet și reușesc să le seducă, ei le cer apoi sume din ce în ce mai mari de bani, invocând diverse motive, scrie antena3 CNN.

După ce femeile transferă bani în contul falșilor soldați, aceștia dispar iar ele rămân păcălite. Cele mai ușor de convins sunt femeile trecute de prima tinerețe. 

Un caz de acest fel este al unei văduve din București care a vândut un teren scump, în 2021. Ea, a fost abordată pe o rețea de socializare de către un bărbat care avea o poză în uniformă și i-a spus că ar fi general în armata SUA. Acesta i-a povestit femeii că este detașat la baza militară Mihail Kogălniceanu. Fiica victimei spune că mama sa i-a dat acestuia toți banii. Duoă ce s-a trezit săracă, femeia a povestit familiei întâmplarea. Deși a fost sfătuită să meargă la poliție să-l denunțe, ea mai speră totuși că falsul general o iubește, în pofida faptului că a dispărut cu banii.

Poliția recomandă cetățenilor să fie atenți și să reclame orice persoană dubioasă care cere bani. Totodată, avocații sfătuiesc oamenii să salveze  toate conversațiile cu persoane necunoscute pentru a avea dovezi în situația în care sunt înșelate. 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri