Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă tragedie la Suceava. Al doilea ambulanțier ucis de coronavirus

O nouă tragedie la Suceava. Al doilea ambulanțier ucis de coronavirus

Ion Irimescu, în vârstă de 60 de ani, angajat la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, a murit duminică dimineață la Iași, în urma infectării cu noul coronavirus. Informația a fost confirmată de Grupul de Comunicare Stragetică.

 

Ion Irimescu era șofer pe ambulanță și fusese testat pozitiv cu noul coronavirus în jurul datei de 20 aprilie, după ce începuse să se simtă rău. El a fost internat atunci în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava, însă starea lui se agrava de la o zi la alta. Conducerea secției a luat atunci hotărârea ca pacientul să fie transferat cu ambulanța la Iași, unde a fost internat la Clinica de Boli Infecțioase "Sf. Parascheva", relatează Monitorul de Suceava.

Informația a fost confirmată în urmă cu scurt timp de Grupul de Comunicare Strategică. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri