Jurnalul.ro Ştiri Locale O poliţistă locală din Hunedoara a găsit 1.700 de lei lângă un bancomat

O poliţistă locală din Hunedoara a găsit 1.700 de lei lângă un bancomat

O angajată a Poliţiei Locale din municipiul Hunedoara a găsit 1.700 de lei pe care o persoană necunoscută i-a uitat în fanta unui bancomat ce este amplasat pe un perete exterior al primăriei din localitate, banii fiind predaţi ulterior Poliţiei în speranţa că păgubitul îşi va da seama că-i lipsesc din cont şi va cere ajutor, a informat marţi Primăria Hunedoara. 

Poliţista locală Gabriela Aurora Varzăre a observat banii după ce a sesizat că din zona bancomatului se auzea un sunet specific. A mers să verifice locul şi a constatat că în fanta aparatului se afla un teanc format din mai multe bancnote de 50 de lei. 

"După ce a verificat zona, nu a observat nicio persoană care ar fi putut uita banii în bancomat, motiv pentru care a ridicat banii şi i-a numărat. A constatat că este vorba despre 34 de bancnote a câte 50 de lei, însumând în total 1.700 de lei. În bancomatul amplasat în partea exterioară a clădirii primăriei nu se aflau nici cardul bancar şi nici vreo chitanţă care să ajute la identificarea persoanei care i-a uitat acolo", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Hunedoara, Elena Iancău, scrie Agerpres.

Deoarece nu s-a reuşit identificarea păgubitului, banii au fost predaţi Poliţiei municipiului Hunedoara. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri