De pe Hornul Galben din munții care i-au aureolat copilăria și adolescența până în platourile televiziunilor de la microfonul cărora a dat de pământ cu democrația de paradă a României postdecembriste, omul Octavian Paler a călcat poteca unei vieți remarcabile, pe care, iată, o (re)deschidem aici.
Bursier al Liceului Spiru Haret din București (unde era director unchiul său), apoi student la Drept și, simultan, la Litere și Filosofie, Octavian Paler are, după absolvire, o carieră oficială în noul regim, care-i va fi reproșată de adversarii post-cold war: director de programe culturale la Radiodifuziune (din 1949), corespondent Agerpres la Roma (1964), vicepreședinte (1965-1970) al Comitetului de Radiodifuziune și Televiziune, membru supleant în CC al PCR, deputat în Marea Adunare Națională, redactor-șef al ziarului România liberă (1970-1983). „Totuși, sub conducerea lui Radio-Televiziunea din epoca «destinderii» a avut cea mai bună performanță, iar din «România liberă» a făcut un ziar citibil, cu colaboratori de marcă. «Divorțul» de regim are loc prin 1983-1985, când romanele și atitudinile sale neconforme îl expun acuzărilor publice. El va culmina cu participarea la «Scrisoarea celor 7» din 1989”, aprecia criticul și istoricul literar Paul Cernat într-un portret dedicat moralistului Octavian Paler. „Oricum, nimic din activitatea sa literară n-a fost marcat de tributuri partinice compromițătoare. A debutat editorial târziu - ca oniricii și «târgoviștenii» -, cu un volum de versuri («Poeme», 1970) de factură post-blagiană și rilkeană. În anii imediat următori, se va profila pe volume de călătorie în Egipt, Italia, Grecia, Mexic ș.a. («Drumuri prin memorie», «Caminante») pretext pentru speculațiii culturalist-mitologice și reflecții despre istoria umanității”, sesiza Paul Cernat.
Înțeleptul în pumnul Autorității
În continuare: „Redimensionând formulele moralismului și umanismului clasic, Paler se impune - alături de confrați ca Geo Bogza sau Ștefan Aug. Doinaș - drept unul din maeștrii literaturii parabolico-esopice, original și percutant în «Mitologii subiective» (1975), «Scrisori imaginare» (1979) sau «Polemici cordiale» (1983), cu titluri intrate între timp în folclor. «Un muzeu în labirint. O istorie subiectivă a autoportretului» (1986) amintește de «Antologia portretului» alcătuită de bătrânul Cioran”. O mențiune aparte - specifica profesorul Paul Cernat - merită lunga dilemă etică din «Apărarea lui Galilei» (1978), parabolă a condiției intelectualului constrâns de Putere să abjure pentru a supraviețui. Amorsează, inspirat de «Falezele de marmură» ale lui Jünger sau de «Ciuma» admiratului Camus, și romanul, în «Viața pe un peron» (1981, una dintre cele mai bune distopii românești) și în causticul «Un om norocos» (1984, care a generat un scandal politic). «Viața ca o coridă» (1987) e un standard para-memorialistic (eseul confesiv fiind «specialitatea» autorului).
Maestrul dezbaterii „Occidentalizare versus autohtonie”
În 1990, Octavian Paler intră în epicentrul „anticomunismului postcomunist” (GDS etc.). Pledează, la „România literară”, pentru angajarea politică a scriitorului (în vreme ce Nicolae Manolescu pleda pentru apolitism - s-a revizuit însă rapid). Alături de alți „P”: Pleșu, Patapievici, Paleologu, Paler se impune drept unul dintre intelectualii publici cei mai eficienți în captarea publicul tânăr postcomunist (cu „conu Alecu” a făcut un tandem TV celebru). Mai departe, pe linia trasată de Paul Cernat: „Moralist sceptic și apocaliptic, grav și îngrijorat, mereu confruntat cu o lume debusolată axiologic, Paler a fost o voce a «tranziției». Pe lângă militantismul anti-iliescian din anii ’90 (manifest în editorialele din «România liberă», unde redevine director) ține prim-planul marilor dezbateri media despre criza identității naționale, occidentalizare versus autohtonie etc. Conservatorul antimodern, refugiat în exemplaritățile marii culturi antice și moderne, avocat al idealismelor nepractice, era, altfel, un om perfect adaptat televiziunii”.
În răspăr cu comandamentele intelighenției mainstream
Și câteva repere strict literare: „Cărțile eseistico-memorialistice din acei ani («Don Quijote în Est», «Rugați-vă să nu vă crească aripi», «Vremea întrebărilor») sunt autoportrete sublimate eseistic, confesiuni dizolvate adesea în speculații (prea) generale despre iluziile și deziluziile postdecembriste. Octavian Paler revine la formula jurnalului de călătorie în incitantul și compozitul «Aventuri solitare» (1996), iar după 2000, odată cu degradarea sănătății (infarct, AVC), cărțile devin mai acute, dominate de presentimentul sfârșitului («Deșertul pentru totdeauna», «Autoportret într-o oglindă spartă»)”. Ulterior intervenției NATO în Iugoslavia - mai opina Cernat -, Paler practică o critică tot mai radicală a Occidentului euroatlantic, în răspăr cu „comandamentele” intelighenției mainstream. Își reconsideră opiniile față de fostul adversar Ion Iliescu și ajunge, ca „vieux reac” asumat, un critic acerb al noului regim Băsescu. Paler a lăsat o incitant-testamentară carte de convorbiri cu Daniel Cristea-Enache (pe vremea aceea cei doi erau, inclusiv politic, pe aceeași lungime de undă). Ultimele comentarii: „Octavian Paler a fost un intelectual umanist care a stârnit multe simpatii și controverse, trăindu-și până la capăt dezamăgirile, plin de contradicții și reprezentativ pentru «mitologiile» și eșecurile intelighenției românești (post)comuniste. Și un scriitor de prim-plan, dincolo de orice considerații «pro» și «contra»”.
Un prânz memorabil la „Capșa”
Copil și student sărac descălecat din Munții Făgărașului în cetatea lui Bucur, Octavian Paler își amintea cu duioșie de primii ani ai tinereții: „În ziua în care am încasat prima leafă la Radio, în aprilie 1949, m-am suit într-un taxi și l-am rugat pe șofer să mă ducă la Capșa. Acolo, i-am cerut să mă aștepte în fața restaurantului, asigurându-l că-i va fi plătită așteptarea, iar eu am intrat la Capșa (pentru prima oară!), m-am așezat la masă și am comandat un prânz din care n-a lipsit nimic pentru a mă simți un burghez respectabil. Până atunci, nu mâncasem niciodată servit de un chelner stilat, care-și ducea mâna la spate când turna în pahar. La sfârșit, după ce am plătit, m-am suit în taxiul care mă aștepta și i-am zis șoferului să mă ducă pe strada Tufelor. (…) În clipa în care am coborât din taxi, toate gâștele și rațele de pe strada Tufelor au intrat în panică, iar vecinii au ieșit pe la porți”. De menționat că Paler locuia în acea vreme în Ferentari, dincolo de bariera Bacchus, într-o cămăruță închiriată, unde n-avea la dispoziție nici apă curentă, nici electricitate.
Demonii scrisului
Până în anul 1975, când a descoperit că are ulcer (a fost nevoit astfel să se lase de fumat), Octavian Paler a scris numai de mână, abia apoi începând să folosească maşina de scris. În era computerului n-a reușit să se mai acomodeze, evitând utilizarea calculatorului pe motiv că doar țăcănitul mașinii de scris i-ar asigura inspirația.
Curtat până în ultima clipă de comuniști
În 1983, când au început persecuţiile la adresa sa, Octavian Paler a fost pensionat medical, Securitatea stabilindu-i domiciliu forţat și interzicându-i totodată să mai participe la activităţi (publice) culturale. Deși (re)cunoscut drept un critic tenace al regimului lui Ceaușescu, Paler a fost curtat asiduu de comuniști, care au încercat prin mai multe oferte să-l recupereze. În 1985 i-a fost propus postul de director al Teatrului Nottara, apoi funcția de redactor-șef la revista „Magazin”, provocări profesionale respinse de Paler, care a rămas acasă până în 1989, an care a consfințit căderea comunismului în România.
Prima și ultima stângăcie
Comentând implicarea sa pe scena politică românească, Octavian Paler recunoștea franc: „Singura prostie pe care am făcut-o și pe care o privesc cu duioşie, chiar cu tandreţe, este că în anii ’90 am candidat din partea Grupului pentru Dialog Social pentru Senat. Nu sunt potrivit pentru politică”.
96 de ani s-au împlinit pe 2 iulie 2022 de la nașterea lui Octavian Paler (mort pe 7 mai 2007, la București, în urma unui atac de cord)
„A muri înseamnă a te muta într-o stea”, Octavian Paler
„Octavian Paler a fost un intelectual umanist care a stârnit multe simpatii și controverse și un scriitor de prim-plan, dincolo de orice considerații «pro» și «contra»”, Paul Cernat, critic literar
2008 a fost anul în care Editura Polirom a demarat seria de autor „Octavian Paler”
„N-am avut, când eram mic, nicio jucărie. În Lisa nu funcţiona obiceiul ca părinţii să le dea copiilor jucării. Singurul răsfăţ de care am avut parte se întâmpla dimineaţa, când tata îşi apropia obrazul de obrazul meu… ceea ce mă făcea fericit”, Octavian Paler