Potrivit unor surse judiciare, vârstnicul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului şi ar fi intrat într-un autoturism.
"Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism condus de către un tânăr, de 27 de ani, din comuna Mărunţei şi un moped condus de către un bărbat, de 80 de ani, din comuna Fălcoiu, judeţul Olt. Din cercetările efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul de 80 de ani nu poseda permis de conducere, iar mopedul pe care acesta îl conducea nu era înmatriculat. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 80 de ani a decedat", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.
Şoferul autoturismului implicat în accident a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât şi cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii efectuează cercetări în cauză, fiind deschis dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.