La începutul acestei săptămâni, guvernul premierului Benjamin Netanyahu a lansat următoarea fază a ofensivei sale de anvergură contra Hezbollah, trecând la ceea ce armata israeliană a numit „o operațiune terestră limitată” în Liban, în pofida îndemnurilor insistente la reținere din partea administrației de la Washington.
Acest lucru a avut loc la doar câteva ore după ce președintele Joe Biden declara că „ar trebui să asistăm la o încetare a focului acum”, atunci când a fost întrebat ce știa despre raidurile anterioare ale forțelor speciale israeliene în sudul Libanului. „Mă pronunț pentru oprirea lor”, adăuga șeful Casei Albe.
Comentariile sale nu au făcut decât să dezvăluie prăpastia dintre guvernele SUA și Israelului, într-o zi în care Netanyahu le transmitea iranienilor: „Nu există niciun loc în Orientul Mijlociu unde Israelul să nu poată ajunge!”.
Decuplarea dintre cei doi mari aliați se adâncește, pe măsură ce se apropie finalul unor alegeri americane extrem de disputate.
Marja de manevră a lui Biden este limitată, deoarece actualul președinte american dorește să evite exacerbarea impactului politic intern al războiului din Orientul Mijlociu, într-un moment în care candidata Partidului Democrat, Kamala Harris, se află într-o luptă pe viață și pe moarte cu rivalul ei, Donald Trump, un mare susținător al lui Netanyahu.
Vicepreședintele SUA a aderat în mare măsură la linia administrației Biden - în ciuda comentariilor anterioare care sugerau că ar putea adopta o poziție retorică puțin mai dură față de Netanyahu - insistând însă, în același timp, asupra situației dificile a civililor palestinieni.
La rândul său, premierul israelian, un fin cunoscător al politicii americane, înțelege perfect contextul electoral de la Washington și exploatează la maximum situația.
Neputința americană și sfidarea israeliană
Șablonul neputinței americane și al sfidării israeliene s-a repetat în câteva rânduri de la atacurile Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie 2023, care au dus la bombardarea Gazei de către statul evreu, precum și la recenta încercare de a distruge Hezbollah în Liban.
Deseori, Netanyahu mai întâi acționează și ulterior consultă SUA, chiar și atunci când deciziile sale zdruncină eforturile diplomatice americane și sporesc îngrijorarea în privința perspectivei ca SUA să fie târâte într-un război regional dezastruos.
Spre exemplu, SUA nu au fost informate în prealabil cu privire la atacul aerian israelian de vinerea trecută, care l-a ucis pe liderul Hezbollah Hassan Nasrallah, chiar dacă unda de șoc globală urma să fie una extrem de puternică.
Această abordare israeliană a făcut adesea ca administrația Biden să pară mai degrabă un spectator decât un jucător activ în evenimente, așa cum ar trebui să fie o superputere.
În plus, lunile extenuante de diplomație itinerantă ale secretarului de Stat Antony Blinken au rămas în mare parte fără rezultat. Pe tot parcursul lor, SUA au insistat neîncetat pentru o încetare a focului în Gaza, pe care nici Netanyahu, nici Hamas nu par să o dorească.
Aceasta nu este doar o situație stânjenitoare pentru diplomația de la Washington. De fiecare dată când un președinte american este respins public, prestigiul său personal și percepția puterii globale a SUA sunt afectate.
În acest context, este foarte probabil ca Biden, care a câștigat alegerile prezidențiale declarându-se expert în politică externă, să părăsească Casa Albă, peste câteva luni, lăsând în urmă un război de neoprit în Orientul Mijlociu, care îi va păta realizările de până acum.
De cealaltă parte, Netanyahu pare să fi câștigat un pariu. El a intuit perfect că, în pofida tuturor obiecțiilor sale, administrația Biden va rămâne garantul securității statului evreu
Spre exemplu, SUA și aliații lor au contribuit la respingerea unui atac masiv cu rachete și drone iraniene asupra Israelului, în luna aprilie. Acțiunea a fost un răspuns la un atac israelian, despre care SUA nu au știut în prealabil, asupra unui complex diplomatic iranian din Damasc, soldat cu uciderea a opt ofițeri de rang înalt din Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran.
Până în prezent, Biden, care s-a mândrit mult timp cu faptul că este unul dintre cei mai pro-israelieni politicieni din istoria SUA, s-a dovedit reticent față de folosirea pârghiilor de care dispune - cum ar fi întreruperea permanentă a livrărilor militare americane către Israel, un pas care ar avea reverberații politice uriașe înainte de alegeri și l-ar transforma în ținta acuzațiilor de abandonare a unui aliat ce luptă împotriva terorismului.
Netanyahu pare deseori să profite în mod conștient de instinctele lui Biden, considerând că acesta va suporta orice din partea statului evreu.
Ultimul episod al dualității poziției Casei Albe în conflict îl constituie, fără îndoială, informația potrivit căreia în asasinarea lui Nasrallah ar fi fost folosite bombe de 900 de kilograme fabricate în America, ceea ce amenință să declanșeze o conflagrație regională devastatoare pentru interesele și obiectivele diplomatice ale SUA.
Prețul tensiunilor dintre Washington și Ierusalim
Lunile de nepăsare israeliană față de preocupările politice și strategice ale administrației de la Casa Albă au avut un preț ridicat, relațiile dintre Biden și Netanyahu devenind foarte tensionate. În consecință, antagonismul în creștere dintre cele două părți izbucnește deseori în mod deschis.
În cel mai recent exemplu, oficialii americani au fost furioși, după ce liderul israelian a respins o propunere de încetare a focului între Israel și Hezbollah, din partea unui grup de state condus de SUA. Potrivit presei de peste Ocean, Washingtonul ar fi cerut ulterior israelienilor să facă o declarație pentru a remedia umilința diplomatică resimțită la Casa Albă.
Într-un alt episod, colonelul în rezervă Cedric Leighton, cunoscut analist militar american, a dezvăluit că discuțiile dintre oficialii israelieni și cei americani înainte de preconizata campanie israeliană în sudul Libanului au fost „destul de tensionate, în special la nivelurile superioare”. „Principalul lucru de reținut este că Israelul a ținut practic în mod deliberat SUA neinformate, în ceea ce privește detaliile operațiunilor sale”, a precizat el.
„SUA încearcă să îi restrângă pe israelieni; încearcă să limiteze amploarea acțiunilor militare pe care le desfășoară aceștia. Israelienii privesc acest lucru din punct de vedere militar, în acest moment, și văd capacitatea și posibilitatea de a elimina practic Hezbollah ca amenințare pentru nordul Israelului”, a adăugat Leighton.
O prăpastie tot mai adâncă
Evenimentele din ultimul an au împins SUA și Israelul într-o situație în care interesele lor naționale critice, așa cum sunt ele percepute de liderii ambelor părți, se află în conflict direct.
Guvernul Netanyahu a interpretat atacurile din 7 octombrie drept o amenințară existențială categorică la adresa statului Israel și a evreilor din Orientul Mijlociu. Cu o astfel de mentalitate, chiar și ostilitatea intensă din relația cu Casa Albă a putut fi ignorată.
În plus, sentimentul că Israelul duce o bătălie pentru supraviețuirea sa îi face pe liderii de la Ierusalim să-și justifice mai ușor numărul extrem de mare de victime înregistrate în rândul civililor palestinieni, în urma acțiunilor israeliene contra Hamas, în Gaza, și împotriva Hezbollah, în Liban, chiar dacă restul lumii consideră „masacrul” ca fiind „atroce” și „disproporționat”.
În pofida avertismentelor SUA în privința amenințării unui război regional, Israelul consideră că este implicat de ani de zile într-un astfel de conflict, împotriva unor grupuri finanțate și controlate de dușmanii săi din conducerea clericală a Iranului.
Cu toate acestea, Washingtonul pare să aibă o cu totul altă perspectivă. Casa Albă este îngrijorată de faptul că victoriile pe termen scurt ale Israelului nu sunt durabile și ar putea constitui, pur și simplu, premisele pentru alte decenii de insecuritate și război.
Mai mult, interesele naționale ale SUA nu constau doar în apărarea Israelului. Administrația de la Washington vrea să evite cu orice preț să fie atrasă într-un alt conflict dur în Orientul Mijlociu, având în vedere cele două decenii care au fost necesare pentru a scoate trupele americane din Irak și Afganistan.
De asemenea, avanposturile soldaților americani aflați încă în regiune, inclusiv în Siria și Irak, rămân extrem de vulnerabile la atacurile grupărilor pro-iraniene, după cum a demonstrat moartea a trei membri ai personalului US Army, într-un raid cu dronă, în Iordania, în luna ianuarie.
Implicațiile globale și politice ale ultimului an de război regional sunt, de asemenea, uriașe. Spre exemplu, lunile de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Roșie au făcut ca forțele navale ale SUA și ale aliaților să se afle adesea sub tirul rachetelor rebelilor houthi, susținuți de Iran.
Impactul economic în cascadă al încetinirii lanțurilor de aprovizionare, în condițiile în care liniile de transport maritim trimit mărfuri pe un traseu mai lung în jurul Africii, este, de asemenea, considerabil.
Mirajul victoriei
Există, de asemenea, percepții militare divergente între Israel și SUA.
Israelul a eliminat mulți dintre cei mai periculoși inamici ai săi în cadrul unor acțiuni militare și de informații surprinzătoare.
Pe lângă uciderea lui Nasrallah, care a transformat Hezbollah într-o amenințare gravă pentru statul evreu timp de 30 de ani, Hamas a acuzat, de asemenea, Israelul că l-a ucis la Teheran pe Ismail Haniyeh, unul dintre principalii săi lideri. Statul evreu nu a confirmat și nici nu a negat implicarea sa. Israelul a ucis, de asemenea, alți membri de rang înalt ai celor două grupări, în atacuri în Siria, Liban, Iran și în Gaza. Atacurile cu detonatoare israeliene asupra pagerelor și a walkie-talkie-urilor au rănit sau ucis mii de agenți Hezbollah.
Așadar, de ce nu ar continua Netanyahu cel mai mare succes strategic israelian din ultimele decenii, indiferent de ce spune Biden?
De cealaltă parte, Casa Albă are preocupări mult mai ample. Acestea includ numărul imens de victime civile și dezastrele umanitare din Gaza și Liban, un stat care s-a bucurat de câteva decenii de stabilitate după un război civil devastator, care a făcut ravagii între 1975 și 1990 și care a provocat pierderi considerabile și pentru SUA.
Moartea a mii de civili nu este doar o tragedie în sine, ci creează presiuni grave asupra SUA din partea aliaților săi și pătează imaginea Americii, prin asociere.
Cu cât războiul durează mai mult, cu atât mai mare este amenințarea că o serie de conflicte care se intensifică în regiune ar putea fuziona într-un război periculos, pe mai multe fronturi, totul culminând cu o confruntare directă între SUA și Iran, inamicul de moarte al statului evreu. Un astfel de război regional ar avea consecințe economice dezastruoase și ar putea devia SUA și mai mult de la obiectivul lor, acela de a se mobiliza pentru noua confruntare a superputerilor, cu China.
Viespare politice
Există, de asemenea, factori politici ireconciliabili, care îndepărtează cele două administrații, cea de la Ierusalim și cea de la Washington.
De-a lungul existenței statului evreu, ar fi fost de neconceput din punct de vedere politic și strategic pentru un prim-ministru israelian să manifeste un astfel de dispreț față de un președinte american.
Orientarea lui Netanyahu spre extrema dreaptă și dependența coaliției sale de partidele ultraortodoxe face însă ca prioritatea lui politică să fie îndeplinirea obiectivelor celor mai radicale elemente interne, pentru a rămâne la putere.
Slăbiciunea partidelor de centru și de stânga din Israel înseamnă o lipsă de lideri alternativi, precum foștii prim-miniștri Yitzhak Rabin sau Shimon Peres, care erau ideologic și temperamental în armonie cu președinții americani.
Ascensiunea liderilor incendiari și radicali, precum Nasrallah și oficialii Hamas, înseamnă, de asemenea, că nu există parteneri de cealaltă parte, care să fie deschiși la procesul tradițional de pacificare al SUA.
De altfel, chiar și legendarul Secretar de stat al SUA James Baker ar fi avut probleme cu această distribuție regională de personaje.
Solicitările americane pentru o soluție cu două state la conflictul israeliano-palestinian pot reflecta, în cele din urmă, singura cale posibilă de a pune capăt unei confruntări care durează de generații - dar ele par, de asemenea, complet imposibile, în contextul realității violente actuale din Orientul Mijlociu.
În plus, numeroși analiști politici de la Washington suspectează de mult timp că Netanyahu are un interes personal puternic în a purta un război fără sfârșit, pentru a-și răscumpăra eșecul de a nu fi prevenit atacurile teroriste din 7 octombrie și pentru a amâna problemele sale cu Justiția, unde se confruntă cu acuzații penale grave.
Propria realitate politică tensionată a Americii erodează, de asemenea, puterea SUA în Orientul Mijlociu. Sprijinul pentru Israel a fost cândva un principiu de neclintit care i-a unit pe republicani și democrați.
Imixtiunea lui Netanyahu în politica americană, ani de zile - de exemplu, în problema nucleară iraniană - i-a îndepărtat pe mulți democrați, iar mișcarea partidului lor spre stânga a temperat și mai mult sprijinul pentru Israel.
Mai mult, fostul președinte Donald Trump a îngăduit și a încurajat cele mai radicale politici ale lui Netanyahu, politizând și mai mult relația dintre SUA și Israel. Iar republicanii pro-Trump îl îndeamnă să meargă și mai departe, cel puțin până la alegeri, pentru a-l slăbi pe Biden și pe succesorul său ales, Kamala Harris.
Biden și Harris se află într-o situație politică delicată, cu o lună înainte de alegeri. Eșecul lui Biden de a ține în frâu Israelul în Gaza și acum în Liban - și carnagiul uman aferent - a divizat Partidul Democrat și amenință să ducă la scăderea prezenței la vot în rândul progresiștilor și al alegătorilor arabo-americani, în special în statele indecise, precum Michigan.
Orice măsură de pedepsire a Israelului ar putea să o afecteze însă pe Harris în rândul alegătorilor moderați și din statele indecise, bombardați cu reclame negative ale lui Trump, care susțin că ea și Biden sunt slabi și conduc SUA către cel de-al treilea război mondial.