Jurnalul.ro Ştiri Locale Olt: Cinci răniţi, printre care doi minori, într-un accident rutier în Slatina

Olt: Cinci răniţi, printre care doi minori, într-un accident rutier în Slatina

Cinci persoane au fost rănite marţi dimineaţa în urma unui accident rutier produs pe DN65, la intrarea în Slatina dinspre Craiova, în apropierea podului peste râul Olt, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Alin Băsăşteanu, în accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau trei adulţi şi doi copii, toţi suferind diferite traumatisme. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. 

"Au intervenit un echipaj SMURD, o autospecială complexă pentru descarcerare şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Olt. Au fost transportaţi la UPU doi minori, în vârstă de 11 şi de 12 ani, precum şi trei adulţi cu vârsta de 25, 40 şi 47 de ani, toţi conştienţi, prezentând diferite traumatisme produse prin accident rutier", a precizat Băsăşteanu. 

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, accidentul s-a produs pe fondul depăşirii neregulamentare, manevră efectuată de şoferul unuia dintre cele trei autoturisme implicate. 

Traficul rutier pe DN65, la Slătioara, în apropierea podului peste râul Olt, s-a desfăşurat pe un fir, alternativ, timp de o jumătate de oră de la producerea accidentului, iar după ora 9,00 circulaţia rutieră a fost reluată pe ambele sensuri. AGERPRES

Subiecte în articol: accident olt
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri