Fără îndoială că nu mai trăim în totalitarismul explicit, în care libertatea de gândire și de exprimare era aproape explicit interzisă prin lege și oricum exista un monopol de stat absolut pe mijloacele de comunicare în masă. Dimpotrivă, aceste libertăți sunt garantate juridic de Constituție, iar pluralismul mijloacelor tehnice de comunicare este un fapt incontestabil, mai ales de când cu avântul exponențial al rețelelor de socializare. Nimeni nu-ți interzice să te exprimi și ai și unde să o faci.
Cu toate acestea, consumul constant de media te lasă cu senzația persistentă că pluralismul de idei e mai mult o iluzie de suprafață și că una, maximum două opinii pe o temă dată sunt, de fapt, acceptate și promovate în mainstream. Dezbaterea de idei este practic inexistentă. Pumnul de fier al cenzurii a fost înlocuit de mănușa fină, dar eficientă a marketingului. Este apărat cu strășnicie un soi de centru moderat iluzoriu, iar orice se îndepărtează de acesta, oricât de nuanțat, este fie ignorat, fie denunțat ca extremist sau „conspiraționist”.
Ca să parafrazăm o expresie consacrată, „manufacturarea” consensului în societate a fost automatizată, ba chiar robotizată, dacă ne gândim la algoritmii Google, Facebook sau Twitter.
Evident, ambalajele de marketing prin care ni se livrează opinia unică sunt extrem de diferite. Unele sunt extrem de agresive și se bazează pe titluri clickbait și/sau pe amplitudinea vocală de mulți decibeli a anumitor comentatori-vedetă. Altele îmbracă forma analizei reci, pretins nepărtinitoare și aproape științifice. A mai apărut și specia perversă și foarte arogantă a fact-checking-ului, cu pretenția că îți poate livra adevărul pur, fără povara nuanțelor. Toate au însă menirea de a nivela relieful ideilor acceptabile în societatea „civilizată”, eliminând ceea ce mainstreamul consideră a fi „asperități” nedorite şi invocând corectitudinea politică.
Pe scurt, dacă vrei carieră și notorietate, trebuie să accepți menghina marketingului.