Jurnalul.ro Special Opt ani de la Colectiv, zero paturi pentru marii arși

Opt ani de la Colectiv, zero paturi pentru marii arși

de Monica Cosac    |   

După opt ani de la tragedia din clubul „Colectiv”, 13 miniștri ai Sănătății și foarte multe promisiuni, cel mai bun tratament pentru marii arși ai României rămâne avionul către centrele specializate din străinătate. În prezent, deși avem circa 4.000 de pacienți cu arsuri care necesită spitalizare, în fiecare an, centrele de mari arși au rămas doar „pe hârtie”, iar în spitale există doar 24 de paturi funcționale autorizate pentru pacienții cu arsuri medii și severe.

La aproape 8 ani după tragedia de la clubul „Colectiv”, când în urma unui incendiu izbucnit în timpul unui concert, au ars de vii 26 de tineri, iar alte 38 de persoane și-au pierdut viața ulterior, din cauza arsurilor suferite, autoritățile din România continuă să vorbească despre centrele pentru marii arși care vor fi construite în țara noastră. Nu mai puțin de 9 miniștri plini (unul cu două mandate) și 3 interimari s-au perindat prin fotoliul de la Ministerul Sănătății, în această perioadă. Astfel că cel mai mare accident produs după „Colectiv” - exploziile înregistrate sâmbătă seara la stația GPL din Crevedia, care s-au soldat cu aproape 60 de răniți, majoritatea pacienți cu arsuri – ne prinde din nou „în fundul gol”. 

Cei mai mulți răniți, în rândul salvatorilor

Ministerul de Interne a anunțat că în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia au fost 58 de victime, cei mai mulți răniți (43) fiind angajați ai ministerului. Două persoane au murit - o femeie din cauza arsurilor și soțul acesteia din cauza unui infarct. Pe parcursul nopții, 54 de persoane au fost internate în diverse unități sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate.

Spre deosebire de „Colectiv”, când tinerii arși în club au fost transferați tardiv în spitalele din  străinătate, când deja erau infectați cu cocktail-uri de nosocomiale, acum transferul pacienților foarte gravi s-a făcut rapid. A fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, iar doi dintre răniți au ajuns ieri dimineață la Bruxelles, iar alți doi la Milano. 

Alți șase pacienți cu arsuri în urma exploziei urmau să fie duși pe calea aerului, cu două zboruri, în Germania și Austria. „Urmează ca în cursul zilei de astăzi (duminică – n.r.) și la noapte să fie transferați alți 6 pacienți de la Spitalul Floreasca și de la Bagdasar. Destinația acestor pacienți este Austria – AKH și Gratz - Germania și unul dintre ei va fi transferat în Norvegia”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. 

Avem un număr extrem de mare de pacienți cu arsuri grave

Peste 10.000 de pacienți ajung, anual, la camerele de gardă ale spitalelor din România, cu arsuri, iar aproximativ 4.000 de cazuri necesită internare pentru supraveghere și tratament de specialitate, se arată într-un raport oficial al Ministerului Sănătății, publicat în a doua parte a anului 2021. 

Chiar și fără accidente grave, cu victime multiple, cum a fost cel de la Crevedia, în fiecare an, în jur de 1.400 - 1.500 dintre pacienții cu arsuri sunt cazuri de severitate medie și mare, care necesită îngrijiri spitalicești cu o durată mai mare de două săptămâni și, ulterior, servicii de recuperare medicală specializată. Această recuperare, care implică și numeroase tratamente și intervenții chirurgicale, se poate întinde chiar şi pe câțiva ani. 

200 de români mor, anual, din cauza arsurilor suferite și complicațiilor acestora, potrivit Ministerului Sănătății. 

În acest moment, România nu are Centre de arși și nici Centre de recuperare medicală a pacienților care au suferit arsuri severe”, se arăta în raportul oficial al Ministerului Sănătății, din iulie 2021, și nici de atunci nu a fost înființat vreunul. 

Numărul de paturi autorizate de Ministerul Sănătății în unități funcționale pentru arși, nu centre de mari arși, care pot trata, practic, doar pacienți cu arsuri până la o anumită complexitate, adică arsuri medii - este de 24 pentru adulți și 13 pentru copii.

Pe lângă cele 24 de paturi destinate tratamentului pacienților critici cu arsuri severe, există, susțin reprezentanții MS, „și un număr de aproximativ 300 de paturi de arși în spitalele județene și municipale din întreaga țară”, dar sunt dedicate doar îngrijirii pacienților cu arsură de severitate mică și chiar și acelea necesită îmbunătățiri.

Deși chiar reprezentanții MS spun că, având în vedere numărul foarte mare de cazuri de pacienți cu arsuri severe, până la construirea unui număr suficient de Centre de arși și Unități funcționale de arși, „este necesară transferarea în străinătate a pacienților care nu pot fi tratați adecvat sau în timp util în România”, un număr infim de pacienți în stare gravă au ajuns în centrele specializate de peste hotare. 

Cu toate că, la presiunea supraviețuitorilor incendiului din Colectiv și a presei, în 2020, s-a creat Mecanismul de transfer pentru pacienții cu arsuri foarte grave, astfel încât aceștia să ajungă cât mai repede în spitalele din străinătate, documentul amintit mai sus arată că, de fapt, nici acesta nu prea a funcționat.

Astfel, în perioada 2016 - 2020, au fost realizate doar 40 de transferuri internaționale, iar în perioada ianuarie - iulie 2021 au fost transferați în străinătate, la solicitarea comisiilor întrunite la nivelul spitalelor, 12 pacienți cu arsuri severe”. Alți aproximativ 20 de mari arși au mai ajuns în spitalele de peste hotare până la finalul anului 2022. 

Abia din 2021 au fost introduse la  decontare, pentru tratament în străinătate, recuperarea medico-chirurgicală a pacientului critic mare ars, inclusiv decontarea dispozitivelor medicale și a substanțelor folosite în această etapă, constând în echipament compresiv (mănuși, manșete, haine, veste, pantaloni, ciorapi etc.), plasturi, gulere, măști din silicon, creme speciale cu silicon, creme, orteze și alte dispozitive necesare în perioada tratamentului și a recuperării în străinătate a pacientului.

Trei centre moderne, doar „pe hârtie”

Deși există multe promisiuni și chiar planuri pentru construirea a trei centre moderne pentru mari arși, la Timișoara, Târgu Mureș și București, cu fonduri asigurate de Banca Mondială, construcția lor este în mare întârziere. 

Ministerul Sănătății a anunțat săptămâna trecută că ministrul Rafila a semnat contractul pentru construirea unui Centru de Mari Arși în cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București și că lucrările de construcție a Centrului de Mari Arși de la Timișoara au început în luna iunie. Până la finalul acestui an, ar urma să fie semnat și contractul pentru construirea centrului de la Târgu Mureș, însă niciunul dintre acestea nu va fi finalizat până la sfârșitul anului 2025. 

Criterii și standarde scăzute din pix

Ca și când nu ar fi fost de ajuns că autoritățile din România nu au fost în stare să construiască niciun centru pentru tratarea marilor arși, Ministrul Sănătății a amânat pentru 2025 și termenul de conformare a spitalelor care au paturi pentru arși, dar care nu corespund standardelor de tratament pentru acești pacienți. 

Un ordin de ministru adoptat în primăvara anului 2017, la un an și jumătate de la tragedia de la „Colectiv”, obliga spitalele cu paturi pentru arși să reorganizeze spațiile destinate îngrijirii acestora la standarde moderne. Însă conformarea secțiile spitalelor se pare că e mult mai grea decât modificarea „conformarea” legislației la realitatea din teren. Ministerul Sănătății a publicat luna trecută, în transparență decizională, un proiect de modificare a acestui act normativ (O.M.S. 476/2017) prin care, practic, sunt scăzute standardele privind funcționarea structurilor care acordă îngrijire bolnavilor cu arsuri. 

Mai multe centre de transfuzie sanguină din România au fost deschise ieri dimineață, în regim de urgență, pentru a colecta sânge pentru victimele exploziei de la Crevedia. Ministerul Sănătății estimează că aproximativ 900 de persoane au donat sânge.

„Nu îi lăsați și pe ei să moară”

„Să nu credeți vreo clipă că acum avem tot ce ne trebuie. Nu avem. Spitalele tot nepregătite sunt, iar nosocomialele continuă să ucidă. Dragi autorități, stimați miniștri, dați-le marilor arși de la Crevedia șansa pe care ne-ați refuzat-o nouă. Nu îi lăsați și pe ei să moară, ca să ascundeți neputințele sistemului medical, devastat de corupție, și ca să vă protejați funcțiile. Transferați-i în străinătate acum, nu peste o săptămână. Cerșiți, dacă este necesar, locuri. Implorați-i să ne primească răniții. Dovediți că România a învățat ceva din Colectiv”, este mesajul postat de Alexandra Furnea, supraviețuitor Colectiv, pe o rețea de socializare. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: colectiv crevedia arsi paturi mari arsi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri