Jurnalul.ro Ştiri Externe Orban, acuzat că și-a atribuit puteri nelimitate, profitând de criza COVID-19

Orban, acuzat că și-a atribuit puteri nelimitate, profitând de criza COVID-19

de Şerban Mihăilă    |   

Legea care îi asigură premierului Viktor Orban puteri aproape nelimitate, acordându-i dreptul de a guverna prin ordonanțe pe o perioadă nedeterminată în timpul stării de urgență decretate din cauza pandemiei de coronavirus, este incompatibilă cu statutul Uniunii Europene, au tunat mai multe voci de la Bruxelles. Acestea consideră că șeful executivului de la Budapesta devine un dictator care exploatează criza COVID-19, folosind-o drept pretext pentru a sufoca și mai mult statul de drept.

 

Mai întâi în Ungaria și, acum, și în afara granițelor țării, legea este considerată de criticii lui Viktor Orban un instrument discreționar, impus pentru a consolida controlul și așa extrem de extins al guvernului naționalist-conservator de la Budapesta. Parlamentul ungar, dominat de forțele politice pro-Orban, a adoptat controversata lege la începutul săptămânii, cu 137 de voturi pentru și 53 împotrivă. Aceasta prevede o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare pentru răspândirea de „ştiri false” despre virus sau despre măsurile guvernului, în contextul în care puţinele instituții mass-media independente din ţară, nepreluate încă de aliații lui Orban, se confruntă mai tot timpul cu astfel de acuzaţii. Aceeași pedeapsă poate fi aplicată, de altfel, pentru toate faptele care „zădărnicesc sau îngreunează” combaterea noului coronavirus. De asemenea, executivul poate suspenda utilizarea anumitor legi prin decret, se poate eschiva de dispoziţii statutare şi poate introduce alte măsuri extraordinare prin ordonanţe guvernamentale. Mai mult, noile reglementări îi permit lui Orban să prelungească pe termen nedeterminat starea de urgenţă, în vigoare de la 11 martie, fără a mai cere aprobarea parlamentului. Opoziția ungară s-a arătat extrem de îngrijorată de faptul că premierul de 56 de ani ar putea abuza de aceste mijloace excepționale, după ce, în ultimii zece ani petrecuți la putere, Orban și-a înmulțit atacurile asupra statului de drept, în special la adresa justiției, societății civile și libertății presei. Membri ai opoziției maghiare au vorbit cu subiect și predicat despre „o lovitură de stat” și „îndreptarea spre dictatură”. La rândul ei, nici puterea nu a rămas datoare, acuzând opoziția că „este de partea virusului!”.

Pus la zid de UE și SUA

Grupul liberal din Parlamentul European, al treilea ca pondere în legislativul european, a declarat, marți, că noua legislație de urgență adoptată de Budapesta este incompatibilă cu statutul Uniunii Europene. „Viktor Orban și-a desăvârșit proiectul de ucidere a democrației și a statului de drept în Ungaria. În mod clar, acțiunile guvernului ungar sunt incompatibile cu calitatea de membru al UE”, a declarat, marți, europarlamentarul olandez Sophie in’t Veld, citată de „The Guardian”. La rândul său, potrivit publicației britanică, liderul grupului liberal, Dacian Cioloș, a precizat că „este rușinos că acest virus îngrozitor este exploatat într-o asemenea manieră”, de către conducerea de la Budapesta. Mesajul adresat lui Orban de la Washington a fost și mai direct. Eliot L. Engel, șeful comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților a Congresului SUA, a afirmat că „Orban acaparează puterea în mod flagrant, în timpul celei mai grave crize gobale de sănătate din istoria recentă”. „Legislația marginalizează parlamentul ungar și permite premierului Orban să guverneze ca un dictator”, a adăugat Engel, citat de „The Guardian”. De cealaltă parte, un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta a postat pe Twitter că legea este limitată în timp de însăși pandemia, care, „sperăm, se va termina într-o zi”.

 

„Un astfel de afront la adresa democrației este strigător la cer, mai ales din partea unui aliat NATO și al unui membru UE!”.

Eliot L. Engel

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri