Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban explică cum se face testarea și raportarea

Orban explică cum se face testarea și raportarea

Cazurile retestate de COVID-19 vor fi raportate separat, a declarat, marți, premierul Ludovic Orban, care a precizat și faptul că, în privința testării, e nevoie de o prioritizare: înainte pacienții, apoi cei care vor să călătorească.

 

Orban a declarat, după discuțiile de la Ministerul Sănătății, că trebuie emis ordinul privitor la funcționarea centrelor de diagnostic, care să cuprindă obligativitatea noului tip de abordare, potrivit articolului din lege care stabilește schimbarea sistemului de raportare.

„(...) Adică menționarea în mod distinct a cazurilor de persoane care sunt diagnosticate prima oară pozitiv și prezentarea separată a persoanelor care sunt retestate. Bineînțeles, cu diagnosticul pe care îl au, fie pozitiv, fie negativ. Vorbim de schimbarea sistemului de raportare”, a spus Orban.

Premierul a vorbit și de o prioritizare în ceea ce privește testarea.

„Prioritate la testare trebuie să se acordă persoanelor care necesită testarea pe baza protocolului de evaluare și abia după aceea să fie testate persoanele care vor să călătorească (...). De asemenea, să există o diferențiere clară între cei care necesită testarea că au simptome sau că se încadrează în cadrul protocolului de testare și cei care solicită testarea din alte motive”, a mai spus Orban.

 

Mediafax

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri