Jurnalul.ro Ştiri Observator Orban, în vizită pe șantierul Autostrăzii Sebeș-Turda: Trebuie să spunem adevărul, acest proiect este întârziat față de graficul inițal

Orban, în vizită pe șantierul Autostrăzii Sebeș-Turda: Trebuie să spunem adevărul, acest proiect este întârziat față de graficul inițal

Termenul stabilit pentru darea în circulație a celor două loturi de pe Autostrada Sebeș-Turda aflate în construcție este 30 noiembrie, însă proiectul este întârziat față de graficul inițial. Astfel, respectarea graficului se poate realiza doar printr-o „mobilizare suplimentară”, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri, într-o vizită pe șantierul Autostrăzii.

„Trebuie să spunem adevărul: acest proiect este întârziat faţă de graficul iniţial. Finalizarea acestui proiect, al Autostrăzii Sebeş-Turda, trebuia să aibă loc cu cel puţin doi ani în urmă, în calendarul iniţial, în planificarea iniţială. Din diferite motive (....) ne găsim în situaţia de astăzi, în care obiectivul nostru şi scopul prezenţei noastre aici este să le transmitem constructorilor, antreprenorilor (pe lotul 2, liderul este compania Aktor, iar pe lotul 1 Pizzarotti), să le transmitem foarte clar că noi ne achităm toate obligaţiile, plătim la zi, creăm front de lucru, acordăm orice formă de susţinere instituţională pentru realizarea acestor obiective de investiţii în graficul replanificat, dar aşteptăm din partea constructorilor respectarea acestui grafic", a declarat șeful Executivului.

Ludovic Orban a precizat că, în cazul lotului 2, obiectivul stabilit este 30 noiembrie pentru a se da drumul la circulație.

„Sigur, asta nu înseamnă finalizarea integrală a obiectivului de investiţii, pot să mai rămână lucrări care nu afectează partea carosabilă, rutierul, dar termenul stabilit este 30 noiembrie punerea în circulaţie. (…) La nivelul actual de mobilizare, nu se poate atinge obiectivul de a da drumul la circulaţie pe tronsonul 1 în termenul stabilit", a mai adăugat premierul.

Subiecte în articol: ludovic orban Autostrada Sebeș-Turda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri