Jurnalul.ro Ştiri Justitie Orbul din pușcărie, campion la CEDO

Orbul din pușcărie, campion la CEDO

de Dan Constantin    |   

Gabi Ainăld Mihăilescu este pe cale să câștige un al doilea proces la CEDO în care reclamă condițiile din detenție. G.A.I., născut în 1971, este deținut în închisoarea Vaslui. În 2012, a fost condamnat definitiv la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane. În anul 2000, Mihăilescu era deja celebru în lumea interlopă din Bacău ca un cap al proxeneților. Specialitatea lui era racolarea fetelor, promisiunea căsătoriei și apoi plasarea victimelor pe piața prostituției.

Ainăld a câștigat la Curtea de la Strasbourg procesul cu statul român pentru condițiile inumane din timpul arestului preventiv și din pușcăria Bacău. Celule supraaglomerate, umede, inundabile, lipsa aerisirii și luminii naturale, conductele sparte din spațiul de detenție, paturi fără lenjerie, pline de ploșnițe, au fost reținute de judecătorii CEDO ca motive reale ale reclamantului. În 2014, dă în judecată Ministerul Finanțelor care nu-i achitase despăgubirea de 3.300 de euro stabilită de CEDO. Aflat acum la penitenciarul Vaslui, G.A.I. reclamă că în închisoare nu i-a fost atribuit un asistent de îngrijire personală la sfârșit de săptămână. El susține că și-a pierdut vederea în detenție în urma condițiilor mizerabile și a lipsei medicamentelor. Condamnatul are un certificat de handicap sever și permanent de vedere și are drept la asistent de îngrijire. Închisoarea din Vaslui îi asigură asistent opt ore pe zi doar în zilele lucrătoare. Tribunalul Vaslui i-a respins plângerea considerând că asistentul de îngrijire personală desemnat reclamantului are dreptul la odihnă și că nu era posibil să i se ofere un al doilea asistent. Un ordin al Agenției Naționale a Penitenciarelor din 14 octombrie 2011 stabilește că un deținut are drept la asistent de îngrijire personală timp de opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.

Orbul de la Vaslui este lăsat în afara timpului reglementat de asistență pe mâna colegilor de celulă care îi cer bani și mâncare pentru a-l ajuta. Cererea a fost acceptată la CEDO și România va pierde mai mult ca sigur și acest proces.

 

 

 

Subiecte în articol: puşcărie cedo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri