Jurnalul.ro Cultură Film OSCAR 2016 - Din cei peste 6.000 de membri ai Academiei care votează la premiile, 93% sunt albi

OSCAR 2016 - Din cei peste 6.000 de membri ai Academiei care votează la premiile, 93% sunt albi

Academia Artelor şi Ştiinţelor Cinematografice, care acordă premiile Oscar, a împărtăşit câteva lucruri despre originea membrilor săi. Potrivit unei declaraţii pentru AFP, din cei peste 6.000 de membri votanţi, 93% sunt albi şi 76% bărbaţi, vârsta lor medie fiind de 63 de ani.

O anchetă realizată în 2012 de Los Angeles Times a constatat că, deşi jumătate dintre membrii votanţi lucraseră la filme în cei doi ani precedenţi, câteva sute nu se mai apropiaseră de platourile de filmare de decenii bune. "Unii plecaseră total din industria cinematografică, dar continuă să voteze la Oscar, inclusiv o călugăriţă, un librar şi o persoană pensionată din Peace Corps", a scris cotidianul.

Consiliul guvernatorilor Academiei a anunţat recent, în contextul criticilor la adresa lipsei de diversitate în nominalizări, dublarea numărului de femei şi de membri aparţinând unor minorităţi etnice până în 2020.

Majoritatea finaliştilor la fiecare categorie sunt desemnaţi de membri din branşa lor profesională: actorii votează pentru actori, regizorii pentru regizori etc. Unele categorii, cum ar fi ''Cel mai bun film în limbă străină'' sau ''Cel mai bun film de animaţie'', sunt în sarcina unui comitet special. Toţi membrii din toate branşele profesionale pot participa la vot pentru a desemna ''Cel mai bun film al anului''.

Academia a deschis în 12 februarie votul electronic pe site-ul său internet, buletinele pe suport de hârtie fiind puse la poştă înainte. Membrii săi au putut vota până marţi seara. Ei trebuie să treacă filmele selectate la categoria ''Cel mai bun film'' în ordinea preferinţei (în acest an sunt opt). Totul este supus apoi unei metode complexe de contabilizare a voturilor, pe bază de eliminare. După desemnarea câştigătorului, voturile rămase se redistribuie pentru a stabili ocupanţii locurilor următoare în clasament.

Alegerea este mai simplă la celelalte 23 de categorii, votanţii optând pentru un singur câştigător.

Membrii Academiei formează un club extrem de exclusivist. Candidaţii sunt cooptaţi de cel puţin alţi doi membri, care consideră că aceştia au arătat că au talent şi au avut realizări excepţionale în domeniul cinematografiei. Ei pot candida şi dacă au avut o nominalizare la Oscar. Este doar începutul unui drum lung, candidaturile fiind apoi analizate de comitete din branşa lor, care îi recomandă - sau nu - Consiliului guvernatorilor.

Începând din acest an (însă fără ca măsura să se aplice la ediţia 2016), noii membri vor putea vota doar zece ani dacă rămân activi în industria filmului. Până acum erau numiţi pe viaţă. AGERPRES

Subiecte în articol: oscar 2016
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri