Jurnalul.ro Timp liber Monden Ce spune Ozzy Osbourne despre problemele la coloana vertebrală: "N-o să mă urc pe scenă ..."

Ce spune Ozzy Osbourne despre problemele la coloana vertebrală: "N-o să mă urc pe scenă ..."

de Redacția Jurnalul    |   

Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a fost supus mai multor proceduri medicale în ultimii ani din cauza problemelor cu spatele.

El a suferit a patra intervenție chirurgicală pentru corectarea unor probleme de care sufere după ce a căzut în casă, în 2019. Incidentul a provocat dislocarea unei tije metalice ce i-a fost montată anterior în zona coloanei vertebrale. Ozzy dezvăluie acum că medicii i-au găsit o tumoare.

"M-a dărâmat foarte tare. A doua operaţie a mers extrem de prost şi, practic, m-a lăsat infirm. Am crezut că voi fi din nou funcţional după a doua şi a treia, dar la ultima mi-au pus o tijă la coloană. Au găsit o tumoare la una dintre vertebre, aşa că au fost nevoiţi să o scoată. E destul de greu, iar echilibrul meu este (afectat) total", a dexplicat el pentru revista Rolling Stone din Marea Britanie, potrivit dcnews.ro.

Astfel că artistul a trebuit să anuleze un spectacol în vara trecută și este îngrijorat că s-ar putea să nu mai poată pleca în turnee. 
"O iau pas cu pas, iar dacă o să pot cânta din nou, o voi face. Dar e ca şi cum mi-aş lua adio de la cea mai bună relaţie din viaţa mea. La începutul bolii, când nu am mai plecat în turnee, am fost cu adevărat (supărat) pe mine, pe medici şi pe lume. Dar, pe măsură ce timpul a trecut, mi-am spus că, ei bine, poate că ar trebui să accept asta".

Totodată, Ozzy spune că nu va accepta să urce pe scenă în scaun cu rotile 
"N-o să mă duc acolo sus ca să fiu un Ozzy pe jumătate, în căutare de compătimire. Ce rost are? N-o să mă urc acolo într-un... scaun cu rotile. L-am văzut pe Phil Collins concertând recent, iar el are, practic, aceleaşi problemă ca a mea. El se duce acolo sus în scaun cu rotile! Dar eu n-aş putea face asta", a spus acesta.

Ozzy Osbourne a împlinit recent 75 de ani.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: Ozzy Osbourne tumoare coloana vertebrala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri