Jurnalul.ro Ştiri Locale Pacienți morți la azilul groazei din Bărdești, dezgropați de autorități

Pacienți morți la azilul groazei din Bărdești, dezgropați de autorități

de Redacția Jurnalul    |   

Două cadavre ale unor pacienți de la azilul din Bărdești au fost deshumate. Procurorii DIICOT cercetează condițiile în care au murit persoanele respective.

Două femei, una de 32 de ani și cealaltă de 30 de ani, au murit anul trecut la căminul din Mureș. Autoritățile vor să afle dacă acestea s-au stins din viață din cauza condițiilor inumane din azil. 

În luna iulie 2023, s-a descoperit că 7 persoane cu dizabilităţi erau ţinute în subsolul căminului, printre materiale de construcţii, pe saltele aşezate direct pe podea.

Persoanele vârstnice sau cu dizabilități erau supuse unor tratamente degradante. Pacienții erau privați de libertate, nu beneficiau de tratamentul medical necesar și nu le era asigurată igiena.

Neregulile au ieșit la iveală după ce polițiștii județeni au alertat procurorii DIICOT.

"Făceau niște semne cu mâna când trecea cineva pe lângă ei, dar nu m-am gândit că poate fi atât de grav", a povestit cineva.

Azilul era administrat de un angajat al Penitenciarului Târgu Mureș, care încasa chiria pe spațiul respectiv. Potrivit anchetatorilor, banii destinați îngrijirii persoanelor vătămate ar fi fost folosiți în alte scopuri.

Până în acest moment, au fost identificate 56 de persoane cazate în spațiile asociației, potrivit antena3CNN.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri