În nord-estul judeţului Vrancea, la 46 kilometri de Focşani, a fost odată, pe vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, o aşezare de răzeşi. Oameni liberi şi mândri, şi-au făcut un rost pe plaiurile acestea din vremea când Valea Caselor era un râu învolburat, iar pădurile înconjurau maiestuos satul de pe dealurile Novăceşti şi Surlea. Apoi, pădurile au fost tăiate nesăbuit, transformate în islazuri, şi Valea Caselor a secat.
Apa mai preţioasă ca aurul
Localnicii au experimentat, înaintea altora, vorba veche şi înţeleaptă că, “dacă tai pădurea, seacă izvoarele”. Apa a devenit mai preţioasă ca aurul pentru oameni şi animale, şi atunci, în urmă cu 200 de ani, a început construcţia fântânilor cu cumpănă. Locul codrilor a fost luat de o pădure de fântâni - fala şi comoara acestor locuri. De două veacuri, cumpenele urcă şi coboară – un du-te-vino între pământ şi cer, ca într-o Bobotează fără sfârşit. Sunt 30 de fântâni seculare, dintre care vreo 20 au mai rămas “în viață”, fiecare cu povestea ei, adunate în centrul satului, cum nu mai găseşti nicăieri în lume.
Transformate în locuri sacre
Lângă ele, oamenii au ridicat troiţe, au ridicat cruci, au rostuit icoane. Pentru că fântâna este un loc sacru şi în jurul ei gravitează viaţa comunităţii. Fiecare fântână poartă, după obicei, numele omului care le-a săpat: Duman, Berbece, Ichim, Oprea, Murgoci. De parcă, în mijlocul aşezării, s-ar fi strâns un adevărat Sfat al Strămoşilor. Averea cea mai de preţ a păuneştenilor sunt fântânile.
Chiar şi astăzi, când satul are canalizare, oamenii preferă apa rece, scoasă cu ciutura, apă vie cu puteri tămăduitoare.
Referindu-se la simbolul cumpenei în spaţiul arhaic, academicianul basarabean Mihai Cimpoi observa: „Fiind o urmaşă directă a balanţei romane şi amintindu-ne şi de o însuşire de căpetenie a spiritului românesc - cumpănirea - ea este, fireşte, o cumpănă ontologică. O asemenea semnificaţie existenţială complexă o sugerează şi proverbul românesc de o surprinzătoare adâncime filozofică: «Lumea e o fântână cu două ciuturi: când se urcă cea plină, se coboară cea deşartă»”.
Monument al civilizaţiei rurale
În Păuneşti, versul eminescian din “Sara pe deal”, devine realitate cotidiană – “Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână”... Un fiu al satului, profesorul Liviu Roman, se străduieşte să valorizeze turistic spaţiul unic în lume al celor 30 de fântâni seculare: “Fântânile din centru ar trebui trecute pe stema comunei, ca un simbol al Păuneştiului. Întreaga zonă ar trebui delimitată cu un gărduţ şi declarată monument al civilizaţiei rurale“.