Jurnalul.ro Ştiri Social Păgubitul RCA îşi poate repara autovehiculul avariat înainte de constatarea daunei

Păgubitul RCA îşi poate repara autovehiculul avariat înainte de constatarea daunei

Un păgubit RCA îşi poate repara autovehiculul avariat înainte de constatarea daunei, dacă asigurătorul nu efectuează constatarea în termenul legal de 5 zile lucrătoare, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), remis joi Agerpres

"În situaţia des întâlnită şi în momentul de fată, când asiguratorul RCA nu efectuează constatarea daunelor în termenul legal de 5 zile lucrătoare de la notificare, păgubitul RCA poate să procedeze la repararea autovehiculului avariat înainte de efectuarea constatării daunei şi este de preferat ca, înainte de efectuarea reparaţiei, să cheme un expert tehnic auto pentru consemnarea avariilor şi a altor elemente necesare ulterior dosarului de daună", potrivit comunicatului. 

De asemenea, obligaţia asigurătorului de a constata daunele produse nu este condiţionată de existenţa unei relaţii contractuale între asigurător şi unitatea service. 

Asigurătorii RCA acordă despăgubiri şi în cazul în care persoana prejudiciată a reparat vehiculul avariat înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea avariilor, dacă împrejurările, cauzele producerii evenimentului asigurat şi cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar. 

Păgubitul RCA îşi poate efectua reparaţia autovehiculului avariat în orice unitate reparatoare autorizată RAR aleasă de către el, indiferent de "recomandările insistente" venite din partea inspectorului de daune, se mai precizează în comunicat. 

Mai mult, păgubiţii care îşi repară maşinile (în baza unei poliţe RCA emise după data de 19 septembrie 2016) au dreptul să îşi închirieze un autovehicul din aceeaşi clasă sau clasa inferioară celui avariat, iar asigurătorul RCA este obligat să achite costul închirierii acelui autovehicul pentru perioada reparaţiilor sau pe toată perioada în care asigurătorul RCA intenţionează să efectueze cercetări privind suspiciunea de fraudă, cercetări ce pot dura 90 de zile.

 

Citeşte şi:

Scăpăm de vize! Parlamentul European a aprobat CETA, acordul de liber-schimb UE-Canada

 

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la sediul DIICOT unde participă la prezentarea bilanţului pe 2016

 

Florenţa, în topul preferinţelor românilor pentru city break

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri