Pălăria cu boruri largi, trasă pe ochi şmechereşte, şi revolverul cu butoaiş, învârtit pe deget. Astea erau semnele distinctive ale justiţiarului Mărgelatu. Aducea un soi de haiducie în galopul calului şi în rafala de gloanţe acest împărţitor de dreptate din epoca paşoptistă. Îl ştiau de frică fanarioţii şi uneltitorii vânzători de ţară, îl aclamau târgoveţii şi mulţimile de pe străzile prăfuite ale oraşelor româneşti. Florin Piersic cucerise spectatorii, făcând irezistibil cu ochiul şi mâncând seminţe după un brevet semnat de el: arunca precum un scamator sămânţa între dinţi şi scuipa cojile ca o combină din agricultura modernă. Piersic, cu imaginaţia lui neobosită, îl cadorisise pe Mărgelatu şi cu un alt tic, nedescoperit de alţi producători de filme din lumea largă: turna rachiu în ţevile revolverului şi le curăţa cu zeama de prună, după care sufla să usuce drumul gloanţelor. Iar cascadorul şi cu replici în gură, Szobi Cseh, alias Buză de Iepure, întorcea armăsarul cu căpăstrul de parcă făcea drifturi, piruete automobilistice cu frâna de mână trasă. Săreau pe caleştile trase de cai cu spume la zăbală şi au primit laude de la case de producţie străine. Florin Piersic l-a vrăjit şi pe Eugen Barbu, autorul scenariilor, vestit pentru severitatea pusă şi pe virgule, aşa că toate inovaţiile “piersicoase” au făcut deliciul filmelor de epocă. A devenit legendă şi comisarul cu pălărie borsalino, costum cu vestă şi revolver jonglat pe deget. Sergiu Nicolaescu se rostogolea în râpă şi trăgea toate gloanţele din butoiaş în filmul “Un comisar acuză”, muşcau cartuşele din stofa sacoului şi el nu ceda. Modelul lui a fost fratele mamei, comisar fără teamă şi reproş. Unchiul poliţist ştia tabieturile borfaşilor, dar şi ale spărgătorilor de seifuri cu şaluri albe de mătase, iubea femeile frumoase şi maşinile de viteză. Cine poate uita zicerea banditului găinar: “Nu trage, dom' Semaca, sunt eu, Lăscărică!”, dar şi oftatul cu şiroaie de sânge: “Un fleac, m-au ciuruit!”, din “Cu mâinile curate”.