Nu de mult Comisia Europeană propunea standarde pentru stabilirea unor salarii minime adecvate, în vederea reducerii inegalităţii salariale. Ceea ce a stârnit critici din partea Danemarcei, nemulțumită că e subminat modelul naţional al pieţei muncii.
21 de state UE au un salariu minim stabilit guvernamental, însă în Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia acesta reprezintă rezultatul negocierilor dintre angajatori şi sindicate. Ba chiar, în statul danez, sistemul datează din 1908 şi e considerat un reper economic de prim rang.
Așadar, salariul minim e „decretat” în cele mai multe ţări UE, fără a avea legătură directă cu raportul cerere - ofertă de pe piaţa muncii, cine sunt cei care au cel mai mult de suferit atunci când crește? Șomerii, tinerii și muncitorii necalificați sau cu calificări slabe. Asta pentru că le va fi mai greu să-și găsească un loc de muncă, devreme ce, prin majorarea discreţionară a remuneraţiilor, via salariului minim, devine mai scump pentru companii să-i angajeze.
Practic, acestor persoane li se restricționează accesul pe piața muncii. Deși ar fi dispuse să lucreze la un preţ mai mic, pentru a-și găsi un loc de muncă, respectiv a dobândi experiență și abilități, nu li se permite să liciteze „prețuri” pentru munca lor sub un nivel stabilit arbitrar, numit salariu minim.
Iar mărirea salariului minim impune costuri suplimentare întregii economii. Toți antreprenorii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și remunera angajații cu minimumul salarial. Lucrători ce ajung adesea să-și piardă locul de muncă, fiind categoria la care se poate renunța cel mai ușor.
Pe total, cel mai mult câștigă statul de pe urma majorării salariului minim pe economie, întrucât urmează să încaseze mai mulți bani din impozitul pe venit și din contribuțiile de asigurări sociale ale beneficiarilor acestui tip de remunerație.
Și avansul salariului minim decis discreționar nu se corelează cu productivitatea și, implicit, nu stimulează creșterea nivelului de trai și nici crearea de locuri de muncă.
Poate aduce bugetului mai mulți bani, dar cu condiția să nu genereze șomaj, pentru că în măsura în care guvernul se ambiționează să majoreze salariul minim, ca să încaseze mai mult din impozite, va vedea că falimentează niște companii, ceea ce-l face să se bucure degeaba.
Dacă în sistemul bugetar stimularea productivității se poate realiza și pe căi administrative, în cel privat excesul de reglementări va avea ca rezultat doar șomajul și reducerea bazei de impozitare, respectiv o autarhizare a statului în zona bugetară și, automat, micșorarea capacității de colectare. Cu menţiunea că atunci când salariile în creștere nu se corelează cu sporurile de productivitate, sunt penalizate cu inflație.