Principalele probleme ale birocrației europene sunt procedurile complicate și adesea opace și lipsa de flexibilitate a regulilor și procedurilor. Deși standardizarea și armonizarea regulilor pot facilita comerțul și mobilitatea în cadrul UE, acestea pot limita capacitatea statelor membre de a adapta politici specifice nevoilor și particularităților lor economice. Rigurozitatea excesivă a regulilor împiedică inovația și adaptarea la schimbările de mediu și tehnologice. Procedurile de conformitate și de raportare consumă resurse semnificative și pun bariere finanțării și accesului la piețe, amplificând inegalitățile economice și împiedicând dezvoltarea durabilă a întregii UE.
De altfel, Franța și Germania vor să elimine multe din reglementările, normele și politicile impuse de birocrația UE, despre care spun că împiedică creșterea economică și frânează dezvoltarea afacerilor, care sunt forțate să alerge „într-o cursă economică de 100 de metri cu o ghiulea legată cu un lanț gros de picior”.
Acest lucru se resimte și în România. Dau aici doar un exemplu. Regulamentul european care va guverna atingerea țintelor de decarbonare (NZIA) ridică semne de întrebare asupra fezabilității și impactului său. Obiectivele nerealiste de creștere a capacității de injecție a CO2 impun companiilor costuri financiare semnificative, în lipsa unor evaluări clare ale cererii și ofertei de stocare a carbonului, precum și a viabilității economice a proiectelor individuale. Există un risc iminent că investițiile vor susține proiecte nefezabile, conducând la blocarea de active și la pierderi financiare pentru companii. Apoi, suprareglementarea poate afecta investiții prioritare, cum ar fi proiectul Neptun Deep de exploatare a gazelor naturale de la Marea Neagră, un proiect care - prin magnitudinea sa - va contribui la asigurarea securității energetice a întregii UE.
Unul dintre principalele efecte ale suprareglementării hiperbirocratice este creșterea costurilor administrative pentru companii. Conformarea la numeroasele reglementări impuse de Bruxelles devine copleșitoare și costisitoare pentru întreprinderi și descurajează investițiile în proiecte noi sau extinderea afacerilor existente.
Investitorii sunt reticenți să-și plaseze capitalul acolo unde regulile sunt excesive, împovărătoare, neclare sau se schimbă frecvent. Asta duce la stagnarea investițiilor și la lipsa expansiunii economice, adică la exact ceea ce traversează acum Germania, Franța, România și celelalte state membre ale UE.
Deci e nevoie de o amplă reformă a structurii și procesului decizional al UE pentru eliminarea acestui paradox. Viitoarea conducere comunitară (Parlament și Comisie Europeană) ar trebui să gândească o abordare mai flexibilă a reglementărilor, care să permită statelor membre să-și gestioneze propria dezvoltare economică în limitele unor principii și obiective comune.
Îndepărtarea hiperbirocrației și a suprareglementării va elimina barierele din calea investițiilor și a dezvoltării.