x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator General în rezervă: Tunurile Armatei Române modernizate de Rheinmetall nu au fost livrate

General în rezervă: Tunurile Armatei Române modernizate de Rheinmetall nu au fost livrate

de Redacția Jurnalul    |    02 Iun 2026   •   11:30
General în rezervă: Tunurile Armatei Române modernizate de Rheinmetall nu au fost livrate
Hepta/Rheinmetall a avut un alt an remarcabil, cu comenzi și contracte multianuale în valoare de miliarde de euro

Generalul în rezervă Dorin Toma a declarat că nici până în prezent „nu au fost livrate tunurile Armatei Române și modificate de firma Rheinmetall”. Acestea ar fi trebuit să ajungă în România „la sfârșitul lui 2025”.

Invitat, luni, la emisiunea „Marius Tucă Show” transmisă de Gândul, generalul în rezervă Dorin Toma a declarat că nici până în prezent nu au fost livrate tunurile Armatei Române.

„Nu sunt livrate nici la ora actuală”, a explicat fostul comandant al Comandamentului Diviziei Multinaționale Sud-Est a NATO.

„Pentru modernizarea celor patru sisteme, contractul respectiv, care probabil că a fost achitat în totalitate la ora asta, este de 300 și ceva de milioane de euro”, a adăugat Toma.

Potrivit acestuia, tunurile deținute de Armata Română și livrate de către Rheinmetall trebuiau să ajungă în România la „sfârșitul anului 2025”.

„În 2021 am avut inițiativa și chiar am fost implicat în acel proiect. Tunurile antiaeriene pe care România le avea la înzestrare la vremea respectivă nu mai corespundeau din punct de vedere tehnic. Radarul era depășit… Proiectul a început în 2021, adică cerința operațională a fost identificată de către luptător în 2021–2022”, a spus fostul comandant.

Contractul „s-a semnat în decembrie 2023”, iar „termenul de livrare pentru primele două sisteme, sunt patru sisteme în program. Două sisteme înseamnă că fiecare sistem are câte patru instalații. Deci opt instalații cu radare integrate cu tot. Nici acum nu au fost livrate și nici calendarul nu este foarte clar. Are logică ca Rheinmetall-ul să furnizeze aceste soluții Skynex și Skyranger. Ele sunt compatibile cu proiectul de care spuneam anterior de modernizare a acelor instalații Oerlikon”, a precizat Dorin Toma.

Conform contractului, „prima parte din cele patru sisteme, primele două sisteme trebuiau livrate după 2 ani de la semnarea contractului, adică sfârșitul anului 2025. Nu sunt livrate nici la ora actuală” a menționat Toma.

„Nu intră numai sistemele, intră și partea de logistică, instruire, mentenanța pe termen mediu și lung”, a declarat fostul comandant.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×