Jurnalul.ro Ştiri Externe Paris Jackson neagă că ar fi încercat să se sinucidă

Paris Jackson neagă că ar fi încercat să se sinucidă

Paris, fiica lui Michael Jackson, a negat o informaţie publicată sâmbătă potrivit căreia ar fi fost spitalizată în urma unei tentative de suicid, informează EW.com.

Potrivit site-ului TMZ.com, tânăra în vârstă de 20 de ani ar fi încercat să-şi taie venele după ce a văzut documentarul "Leaving Neverland" şi a fost transportată de urgenţă la spital sâmbătă dimineaţa, unde a fost stabilizată şi ulterior externată.

În replică, Paris Jackson a negat pe Twitter că ar fi încercat să îşi ia viaţa, subliniind că informaţia publicată de TMZ este "o minciună".

O sursă a confirmat pentru EW.com că sâmbătă dimineaţa Paris a avut un accident care necesita asistenţă medicală, dar că în prezent tânăra este acasă şi se simte bine.

Poliţia din Los Angeles a indicat pentru acelaşi site că serviciul de ambulanţă a primit un apel la ora 7.28 a.m. cu privire la un accident, a cărei victimă a fost ulterior transportată la un spital local, însă nu a precizat identitatea acesteia.

Documentarul în două părţi "Leaving Neverland", care a avut premiera pe 25 ianuarie, la Festivalul de Film Sundance, spune povestea a doi bărbaţi, Wade Robson şi James Safechuck, care susţin că au fost abuzaţi în copilărie de Michael Jackson.AGERPRES

Subiecte în articol: paris jackson
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri