Este vorba despre senatorul PNL de Gorj Ion Iordache, care a depus, săptămâna aceasta, la Parlament, un proiect de lege care vizează modificarea și completarea Legii fondului funciar 18/1991, a Legii 46/2008 privind Codul Silvic și a Ordonanței de Urgență 57/2019 privind Codul Administrativ.
Concret, propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 5 din Legea 18/1991, în sensul că „aparțin domeniului public al statului terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețelele stradale și parcurile publice, porturile și aeroporturile și terenurile cu destinație forestieră care au aparținut statului român înainte de anul 1945, ori care au intrat în proprietatea publică a acestuia după 1990 prin acte translative de proprietate autentice, respectiv expropriere pentru cauze de utilitate publică”.
Derogare de la Codul Administrativ
Mai departe, proiectul vrea să modifice articolul 11 din Codul Silvic, în sensul că „fondul forestier, proprietate publică a statului, se compune din terenurile forestiere care au aparținut în proprietatea publică a statului român anterior anului 1945 ori care au intrat în proprietatea publică a acestuia după 1990”. În ceea ce privește „terenurile forestiere preluate de la persoane fizice sau juridice prin măsuri abuzive în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și care în prezent sunt în administrarea Romsilva”, proiectul stabilește că acestea „aparțin domeniului privat al statului și sunt la dispoziția comisiilor județene, municipale, orășenești și comunale constituite în temeiul Legii 18/1991 a fondului funciar, în scopul retrocedării către persoanele îndreptățite”.
Prin această lege, Romsilva ar urma ca, în termen de un an de la data intrării în vigoare, să aibă obligația actualizării și întocmirii unor noi amenajamente silvice, în care să fie evidențiată proprietatea publică, respectiv proprietatea privată a statului, „procedând la înscrierea, respectiv la rectificarea acesteia în cartea funciară”. Mai mult, prin același proiect, se urmărește modificarea articolului 136 alineat 1 din Codul Administrativ, în sensul că „prin derogare, terenurile cu vegetație forestieră preluate de la persoane fizice sau juridice prin măsuri abuzive în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989 care în prezent sunt administrare de Romsilva, ce fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale în materia fondului funciar, se consideră trecute de drept în proprietatea privată a statului și la dispoziția comisiilor de fond funciar în temeiul prezentei legi, orice dispoziții contrare din alte acte normative fiind implicit abrogate”.
Senatorul reclamă blocajul intervenit după o decizie a CCR
Senatorul Ion Iordache își motivează propunerea afirmând că Decizia 395/2017 a CCR a constatat că articolul 13, alineat 1, din Legea 165/2013 este constituțional doar în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparținând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestora în domeniul privat al statului. Codul Civil, referitor la dreptul de proprietate, prevede că textele legale din care reiese că ori de câte ori dreptul de proprietate a fost stabilit prin lege poate fi dimensionat numai prin lege. Problema lui Iordache este că actuala formă a legii prevede că, în situația în care restituirea terenurilor forestiere pe aceleași amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente, chiar dacă acestea din urmă s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948.
„Urmare a blocajului creat prin emiterea titlurilor de proprietate pentru terenuri forestiere în raport cu Decizia CCR 395/2017, și blocajul în procesul de expropriere pentru cauză de utilitate publică, proces necesar extracției de cărbune cu scopul funcționării Complexului Energetic Oltenia, este necesară această inițiativă legislativă”, susține senatorul Iordache. Acesta adaugă: „Comisiile de fond funciar nu mai au posibilitatea emiterii de titluri de proprietate pentru persoanele îndreptățite la reconstituire. Instituțiile prefectului au semnalat acest blocaj începând cu 2017, însă, până la această dată, nu s-a identificat o modalitate legală pentru trecerea pădurilor destinate reconstituirii dreptului de proprietate din domeniul public în domeniul privat al statului, la dispoziția comisiilor locale de fond funciar. Pentru deblocarea emiterii titlurilor de proprietate (…), cea mai eficientă și mai puțin birocratică procedură este aceea ca terenurile forestiere să fie trecute prin lege în proprietatea publică a statului și la dispoziția comisiilor de fond funciar”.
Din 11 milioane de metri pătrați de terenuri deținute de inițiator, mai bine de jumătate sunt forestiere
Senatorul Ion Iordache este cel mai mare latifundiar din Parlamentul României. În ultima declarație de avere, pe care acesta a completat-o la data de 20 iunie 2022, liberalul menționează că deține în proprietate, împreună cu soția sa, nu mai puțin de 71 de terenuri, cu suprafața totală de… 11.084.961 de metri pătrați. Acestea sunt terenuri intravilane, agricole, extravilane, forestiere și lucii de apă, pe raza județelor Gorj și Mehedinți.
Din cele 11.084.961 de metri pătrați de teren, 6.655.871 de metri pătrați sunt păduri, pe care Iordache le deține pe raza localităților Borascu, Plopșoru și Turceni, județul Gorj, și Grozești, județul Mehedinți.
Proiectul lui Ion Iordache este susținut cu semnătură de mai mulți parlamentari PNL, printre care îi regăsim pe Monica Anisie, Ioan Chirteț, Virgil Guran, Daniel Fenechiu sau Ion Marcel Vela. De asemenea, sunt de acord cu această lege și câțiva parlamentari UDMR. Iordache a depus legea la Senat, în 6 iunie 2023 și a solicitat dezbaterea ei în procedură de urgență. Camera Deputaților este forul decizional.