Aceasta este procedura folosită în procesele judecate de instanțele de executare, procedură care celor de la USR li se pare desuetă, în analiza lor și care poate fi înlăturată „din pix”, în vederea implementării erei digitale pe care încearcă să o alimenteze, forțat, prin tot felul de inițiative legislative. Una dintre aceste inițiative, care pune în primejdie însăși esența dreptului la apărare și a accesului liber la justiție, inițiată de parlamentarii USR, a scandalizat până și Guvernul României, care, într-un document oficial transmis Parlamentului, a demontat argumentațiile progesiștilor. USR vrea ca inculpații să fie audiați de instanța de judecată doar prin intermediul videoconferinței, fără a mai fi prezenți fizic în fața judecătorului, arătând că, astfel, s-ar face economie cu forța de muncă umană a celor de la penitenciare și la consumul de combustibil. Iar, într-un document oficial, ei precizează că dreptul fundamental nu este un drept absolut, el putând fi limitat sau chiar îngrădit de către legiuitor.
Pe masa Parlamentului României se află un proiect de lege inițiat de deputații USR Oana Murariu și Mihai Alexandru Badea, care vizează modificarea articolului 597 din Codul de procedură penală. Mai exact, proiectul vrea să înlocuiască norma existentă în prezent la alineatul al doilea cu aceea conform căreia „condamnatul aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ participă la judecată în vederea rezolvării situațiilor reglementate în prezentul titlu (procedura la instanța de executare – n.red.), prin intermediul videoconferinței, la locul de deținere, în prezența apărătorului ales sau numit din oficiu și, după caz, a interpretului”.
Mai mult, conform aceluiași proiect de lege, ar urma să se introducă un alineat nou, 2 indice 1, potrivit căruia „în situații temeinic justificate, instanța poate dispune aducerea la judecată a condamnatului aflat în stare de detenție sau internat într-un centru educativ, din oficiu sau la cererea scrisă și motivată a acestuia”.
Dacă forma modificărilor propuse pare halucinantă, expunerea de motive care însoțește modificările propuse și citate mai sus este și mai și. Cei doi deputați USR scriu, sub semnătură, că „liberul acces la justiție este un drept fundamental. (…) Dar acest drept nu poate fi un drept absolut, care nu comportă nicio limitare”.
Melancolie după îngrădirea drepturilor constituționale din timpul stării de urgență
Astfel, în documentul întocmit, parlamentarii progresiști susțin că, în ceea ce privește desfășurarea proceselor prin sistem de videoconferință, „nu se poate invoca vreun prejudiciu” și că, de aceea, „în anumite situații, pentru motive justificate temeinic legate de buna funcționare a proceselor și a funcționării sistemului judiciar, desfășurarea proceselor în sistem de videoconferință poate avea loc de plano, fără a fi necesar consimțământul participanților procesuali în acest sens”.
Cei de la USR simt lipsa restricțiilor din pandemie, întrucât mai scriu că „în ultimii ani, inclusiv în perioada pandemiei Covid-19, Ministerul Justiției a investit sume considerabile de bani în vederea dotării penitenciarelor și a centrelor de detenție cu sisteme de videoconferință, pentru asigurarea participării deținuților la proceduri judiciare prin această modalitate”. Se precizează că s-au cheltuit 725.944,11 lei pentru dotarea celor 44 de penitenciare și centre de detenție din România cu 102 terminale de audiere, potrivit datelor furnizate de Ministerul Justiției, în august 2022. Iar „în perioada stării de urgență și, apoi, de alertă, din martie 2020 până în martie 2022, sistemele de videoconferință au fost utilizate în temeiul dispozițiilor procedurale speciale de desfășurare a proceselor, a căror aplicabilitate a fost, însă, limitată la această durată de timp. Odată cu încetarea situațiilor deosebite, sistemele de videoconferință au rămas aproape neutilizate, deținuții fiind rareori de acord ca audierile să aibă loc prin intermediul acestora”, se plâng cei doi USR-iști.
Economia la buget, prioritară accesului liber la justiție
Parlamentarii progresiști merg și mai departe cu raționamentul lor, arătând că instanțele de executare, precum și administrațiile penitenciarelor „au reclamat nenumărate abuzuri de drept din partea deținuților, în sensul deturnării procedurilor judiciare de la scopul acestora, cu unicul obiectiv de a ieși, chiar și temporar, din penitenciar”.
Astfel, se mai arată în documentul citat, „odată formulată o contestație la executare, dacă deținutul refuză desfășurarea procesului prin sistemul de videoconferință aflat la penitenciar, acesta trebuie escortat la instanță, pentru a fi prezent în sala de judecată, sens în care se angrenează un întreg mecanism. (…) Se utilizează resursele umane ale penitenciarului, care nu pot efectua alte activități din fișa postului în această perioadă, se utilizează resursele materiale ale penitenciarului, precum vehiculul de escortă și combustibilul”.
Iar documentul semnat de cei doi parlamentari USR se încheie apoteotic: „La nivel național, costurile suportate de sistemul judiciar pentru a asigura prezența fizică a deținuților în sala de judecată sunt extrem de ridicate (…), fiind cheltuieli inutile”.
Guvernul României respinge o asemenea lege: „Inițiativa încalcă însăși esența dreptului la apărare”
Din fericire, am spune noi, Guvernul îi aduce pe cei de la USR cu picioarele pe pământ, unde, ce să vezi, există oameni care acționează, inclusiv în materia proceselor judiciare, prin sisteme umane. „Din perspectiva jurisprudenței europene, regula în materia audierii persoanelor deținute este dată de necesitatea asigurării prezenței fizice în cadrul ședinței de judecată, în timp ce excepția este dată de posibilitatea de a folosi mijloace alternative de audiere la distanță, în baza acordului persoanei deținute”, scrie Guvernul, sub semnătura premierului Nicolae Ciucă, în punctul de vedere negativ transmis Parlamentului.
Executivul subliniază că soluționarea cererii sau a sesizării privind executarea are loc în ședință publică, orală, nemijlocită și contradictorie. „Or, prin această inițiativă legislativă, aceste garanții ar fi diminuate. Rațiunea pentru aducerea persoanei deținute în fața instanței este justificată de asigurarea posibilității efective a acesteia de a fi ascultată de către instanță, de confruntare a celorlalți subiecți procesuali, de a formula obiecțiuni cu privire la chestiunile invocate, toate acestea în vederea asigurării exercitării depline a dreptului la apărare. (…) Necesitatea menținerii regulii prezenței fizice este importantă și din perspectiva altor considerente: respectarea principiilor oralității, nemijlocirii și contradictorialității”, mai subliniază Palatul Victoria.
Este afectată relația client-avocat
Însă Guvernul intră direct în fondul problemei, demontând brutal argumentațiile celor de la USR. Prin audierea în sistem de videoconferință „se diminuează capacitatea avocatului de a-l reprezenta pe inculpat, în sensul că avocatul nu poate fi prezent, în același timp, în sala de judecată cu celelalte părți și în locația îndepărtată cu inculpatul. Dacă inculpatul și avocatul se află în locații diferite, ar putea fi dificil pentru inculpat să comunice cu avocatul”. Apoi, „se diminuează simțul acuzatului cu privire la seriozitatea procedurii și a justiției pe care o primește, afectând comportamentul său și, prin urmare, dreptul la un proces echitabil”. De asemenea, această formă de audiere „ar putea afecta percepția cu privire la echitatea procedurilor, întrucât inculpatul rămâne sub controlul personalului de pază al închisorii pe durata înfățișării și ar putea să nu mai aprecieze corect rolul judecătorului de arbitru neutru”.
Mai mult, „ar putea avea un efect dezumanizant, împiedicând capacitatea judecătorului de a face acele determinări bazate pe evaluarea credibilității inculpatului”. „În general, judecătorul ar putea avea mai puține informații pe care se bazează decizia sa, dacă inculpatul apare doar pe un monitor. În acest sens, indicațiile non-verbale, cum ar fi expresiile, privirea, postura și gesturile ar putea să nu fie transmise complet și precis prin tehnologia video. Cu alte cuvinte, percepția generală a judecătorului asupra inculpatului ar putea fi afectată prin vizionarea inculpatului doar prin mijloace video. De exemplu, inculpatul poate fi afectat din cauza prezenței camerei focusate asupra sa, fapt ce ar conduce la o reflectare a acestei nervozități asupra comportamentului său și, în final, la afectarea percepției judecătorului asupra credibilității sale”, mai arată Guvernul.
Nu pot fi extinse situațiile excepționale și în condițiile de viață normale
Conform documentului citat, un principiu fundamental care trebuie asigurat este cel al dreptului la apărare al deținutului. „CEDO a arătat că participarea unui acuzat la dezbaterile procesului său prin videoconferință nu încalcă Convenția, dar trebuie verificat că o asemenea participare urmărește un scop legitim și că modalitatea concretă în care se realizează sunt compatibile cu respectarea dreptului la apărare. (…) CEDO a statuat și importanța garanțiilor care prevăd dreptul apărătorului de a se întreține cu clientul său în mod confidențial”, susține Guvernul.
Însă, Executivul demontează, așa cum am arătat, toate argumentațiile celor de la USR. Astfel, se arată că “„diminuarea costurilor cu transportul deținuților nu poate fi invocată cu prioritate față de necesitatea respectării unor drepturi fundamentale, așa cum este dreptul la apărare sau accesul liber la justiție. Deși o astfel de modalitate de audiere a funcționat pe durata pandemiei de Covid-19, aceasta nu poate conduce, automat, la extinderea unei astfel de proceduri și în condiții de viață normale. Constituția, la articolul 53, reliefează că exercitarea unor drepturi poate fi limitată temporar, pentru anumite situații, însă nu poate fi afectată sub nicio formă substanța acestora. O astfel de inițiativă legislativă afectează însăși substanța dreptului la apărare și accesul liber la justiție”.
Proiectul a picat, la vot, în Senat. Camera Deputaților îi va decide, definitiv, soarta
Sub aceste auspicii, proiectul de lege a ajuns, luna trecută, la vot în Senat. Iar, odată ajunsă pe rol, legea propusă dezvăluie niște susținători la care cu greu te-ai fi așteptat. Nu este vorba despre cei 26 de parlamentari de la USR, care au semnat în tabelul de susținere a legii, ci de încă trei parlamentari. Cea mai puțin așteptată semnătură pe acest proiect este cea a deputatei PSD Simona Maya Teodoroiu, fost judecător al Curții Constituționale. De asemenea, mai apar semnăturile liberalului Ioan Cupșa și Hajdu Gabor, de la UDMR.
Cu aviz negativ din partea Comisiei pentru Drepturile Omului, proiectul de lege a încasat și un raport de respingere din partea Comisiei Juridice a Senatului, iar, la 27 februarie 2023, a ajuns la vot, în Plen. Aici, din cei 99 de senatori prezenți, 79 au votat pentru adoptarea raportului de respingere și împotriva adoptării proiectului de lege. Pentru adoptarea legii au votat 19 senatori, dintre care 18 de la USR și fostul ministru liberal al Agriculturii, Adrian Oros. A existat și o abținere.
În 6 martie, legea a ajuns la Camera Deputaților, unde Comisia Juridică are termen să depună raportul final până pe data de 28 martie 2023.