Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul European a aprobat o asistenţă de 150 milioane de euro pentru Republica Moldova

Parlamentul European a aprobat o asistenţă de 150 milioane de euro pentru Republica Moldova

Parlamentul European a votat joi pentru furnizarea către Republica Moldova a unei asistenţe de 150 de milioane de euro, sub formă de ajutor macrofinanciar pentru a acoperi o parte din nevoile sale de finanţare externă, informează un comunicat al PE.

Eurodeputaţii au aprobat propunerea Comisiei Europene de a acorda asistenţă guvernului de la Chişinău pentru stabilizarea situaţiei economice a ţării cu 558 de voturi pentru, 20 împotrivă şi 10 abţineri. Cele 120 de milioane de euro sub formă de împrumuturi şi 30 de milioane de euro sub formă de granturi vor fi plătite în trei tranşe până în 2024, prima fiind programată în această vară.

Pentru ca banii să fie plătiţi, Republica Moldova trebuie să demonstreze progrese semnificative în punerea în aplicare a unui program macroeconomic instituit de Fondul Monetar Internaţional (FMI). De asemenea, trebuie să pună în aplicare măsuri de politică suplimentare care să fie convenite împreună cu UE pentru a recupera, printre altele, activele pierdute în urma fraudei bancare din 2014, pentru a reforma gestionarea finanţelor publice, sectorul justiţiei, achiziţiile publice şi pentru a îmbunătăţi drepturile lucrătorilor.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri