Jurnalul.ro Ştiri Politică Partidul AUR a depășit USR-PLUS în sondaje

Partidul AUR a depășit USR-PLUS în sondaje

În cel mai recent sondaj, partidul lui George Simion e pe locul 3. PSD are 30,2%, iar PNL cu aproape patru procente mai puțin. Conform unui sondaj INSCOP, AUR are 14,2%, iar Alianța USR-PLUS e la 13,2%.

AUR a luat 0,4%, adică 7.000 de voturi la alegerile de duminică, din Republica Moldova, dar în România a ajuns al treilea partid.

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit, la Aleph News, despre ascensiunea partidului AUR: „Nu mă surprinde acest sondaj. (…) În realitate, distanța dintre PSD și PNL scade sau rămâne relativ constantă. PNL-ul crește puțin acum, dar și PSD-ul crește puțin, iar în ceea ce privește AUR, față de luna iunie, scade distanța dintre USR și AUR. Sondajele măsoară o stare a opiniei, care este schimbătoare. Astăzi, oamenii au o opinie, mâine au o altă opinie“.

Întrebat dacă ar putea fi posibilă o apropiere a lui Liviu Dragnea de partidul AUR, Cristian Pîrvulescu a spus că „AUR nu are nevoie de Liviu Dragnea“: „AUR este un partid care și-a construit o altă imagine. Nu demult, George Simion a dat un interviu în presa maghiară, în care spunea că modelul său politic este Victor Orban și că nu vrea să fie în continuarea foștilor lideri precum Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, Dan Diaconescu. Deci, e greu de crezut în asemenea condiții că Liviu Dragnea ar putea să fie acceptat în acest partid“.

Mediafax

Subiecte în articol: George Simion
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri