Jurnalul.ro Ştiri Politică PUSL Ialomița și-a ales noua conducere. „Avem alături de noi oameni deosebiți”

PUSL Ialomița și-a ales noua conducere. „Avem alături de noi oameni deosebiți”

de Redacția Jurnalul    |   

Partidul Umanist Social Liberal, filiala Ialomița, și-a ales, sâmbătă, noua conducere.

La eveniment, alături de umaniștii ialomițeni, s-au aflat deputata Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL, Simona Man, secretarul general al PUSL, Nicolae Zecheru, secretarul general adjunct al PUSL, Lavinia Șandru, coordonator comunicare PUSL, precum și Gihan Eserghep, candidatul PUSL la Primăria Constanța.

Cu unanimitate de voturi, Ionel Gae a fost ales în funcția de președinte al PUSL Ialomița și a fost desemnat candidatul partidului pentru funcția de primar al municipiului Slobozia.

„Deviza noastră este demnitate, onoare, curaj. Iar asta înseamnă grija față de om!(…)

Se apropie alegerile locale și europarlamentare și ne așteaptă pe fiecare dintre noi foarte multă muncă. Trebuie să fim mândri și să avem încredere, datorită doctrinei noastre umaniste, datorită respectului pe care îl avem față de români. (…) Sunt convinsă că, aici, la Ialomița, Ionel Gae și candidații umaniști vor fi câștigători”, a spus Grațiela Gavrilescu.

​„Ionel Gae este un om serios, implicat și foarte prompt. Corespunde din toate punctele de vedere. Și mă uit în sală și mă gândesc că toți cei care sunteți astăzi aici aveți aceleași calități. Și atunci cred că aveți toate ingredientele necesare să reușiți, într-un an care va fi foarte greu și plin de provocări. Vedem cu toții cum marile partide se bâlbâie și au probleme și s-au bâlbâit săptămâni în șir la Primăria Capitalei. Au avut scăpări la cele mai importante poziții. Au șovăit atâta timp, până când Cristian Popescu Piedone și-a asumat direct candidatura. Spun că, în acest moment, avem un brand autentic, un brand al nostru – Cristian Popescu Piedone”, a spus Simona Man.

​Ionel Gae, președintele ales al PUSL Ialomița a vorbit despre țintele propuse pentru alegerile locale din 9 iunie.

​„Avem alături de noi oameni cu experiență și îmi doresc ca la alegerile locale să avem rezultate deosebite, să fim prezenți și în Consiliul Județean, dar și în Consiliul Local Slobozia. Vom avea doar profesioniști și vreau ca toți ialomițenii să știe că suntem la dispoziția lor permanent, pentru că ne dorim să construim împreună pentru acest județ”, a subliniat Ionel Gae.

​„Aș vrea să dăm un mesaj pentru toată România, de aici din inima Ialomiței. Un mesaj și un apel, către România tăcută, România care, sperăm noi, în 2024 nu va mai tăcea și va vorbi. Este România care până acum a suferit în tăcere, a fost umilită, a fost călcată în picioare, a stat de multe ori în genunchi și a preferat să nu vorbească în momentele în care trebuia să se ridice în picioare și să urle. Aș vrea ca această Românie tăcută, datorită umaniștilor care o impulsionează, să înceapă să vorbească și să spună ce are pe suflet. Sigur, e nevoie de mult curaj, dar deviza noastră este demnitate, onoare, curaj. Deci, să avem curajul să facem ca, în 2024, românii să își recapete demnitatea și onoarea, așa cum vrea și Ionel Gae să facă pentru cei din Slobozia. Așa cum știu că viitorul primar al Capitalei este Cristian Popescu Piedone, așa știu că Ionel Gae este următorul primar al municipiului Slobozia”, le-a spus Lavinia Șandru celor prezenți.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri