Jurnalul.ro Cultură Muzica Patimile lui Iisus se cântă pe muzica înălţătoare a lui Bach, la Ateneul Român

Patimile lui Iisus se cântă pe muzica înălţătoare a lui Bach, la Ateneul Român

de Magdalena Popa Buluc    |   

Filarmonica „George Enescu” anunţă un eveniment muzical excepţional, care va avea loc în data de 12 şi 13 aprilie, cu începere de la ora 19, în sala de concerte a Ateneului Român.

Oratoriul „Patimile după Sf. Evanghelist Ioan” (Johannespassion) de Johann Sebastian Bach – cel mai mare compozitor de muzică religioasă din istorie – se va cânta la Filarmonică după mai mult de cincizeci de ani, într-o primă interpretare modernă a unei capodopere fără egal. Suferinţa şi moartea Mântuitorului sunt exprimate de Bach printr-o muzică de o frumuseţe copleşitoare, plină de sentimente creştine ardente şi de înţelegere deplină a dimensiunii divine şi umane a evenimentelor relatate în Biblie, la care publicul este invitat să participe prin reflecţie şi reculegere în Săptămâna Patimilor. Dirijorul Nicolae Moldoveanu va conduce Orchestra şi Corul Filarmonicii (pregătit de Iosif Ion Prunner), cărora li se vor alătura soliştii: Giovanni Serrano – evanghelist (tenor), Şerban Vasile – Iisus (bariton), Cristina Vasilache – soprană, Cezar Ouatu – alto/contratenor, Bogdan Mihai – tenor arii, Răzvan Georgescu – bas.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri