Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie PayPoint, parteneriat cu BRD Finance pentru plata facturilor

PayPoint, parteneriat cu BRD Finance pentru plata facturilor

PayPoint România anunţă semnarea unui nou parteneriat, cu BRD Finance, pentru plata ratelor prin intermediul acestei reţele, potrivit unui comunicat al companiei. Serviciul se adresează clienţilor BRD Finance care îşi pot plăti ratele prin intermediul celor peste 11.700 puncte de plată PayPoint din întreaga ţară.

 

Potrivit comunicatului, clientul BRD Finance se duce într-unul din magazinele partenere PayPoint cu un document ce conţine cod de bare, vânzătorul scanează acest cod, încasează banii în numerar şi îi înmânează clientului chitanţa emisă de terminal cu toate detaliile tranzacţiei. Modalitatea de plată oferită de PayPoint este extrem de sigură şi rapidă. Totodată, consumatorii nu plătesc niciun comision suplimentar, iar accesul la sistemul PayPoint nu este condiţionat de cumpărături în magazin.

În România, PayPoint, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail, şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub marcă proprie în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienţi prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare.

BRD Finance este unul dintre principalii jucători ai pieţei creditelor de consum şi este prezent pe piaţa românească din aprilie 2004. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri