De câte ori v-am spus să nu aplecați urechea la toate zvonurile și nici să luați de bune scenariile care nu fac decât să vă vâre frica în oase, iar dumneavoastră nu m-ați crezut?! Uite, nu mai departe decât reacția emoțională și panica pe care au stârnit-o cele cinci scenarii de reformare a Uniuni Europene lansate de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Scenarii cărora, cam aceiași panicarzi,susțin că ieri, la Versailles, liderii politici ai Germaniei, Franței, Italiei și Spaniei le-au și dat binecuvântarea. De unde a urmat, numaidecât, și zvonul că într-o nouă construcție europeană, cu două sau mai multe viteze, România se va găsi la periferie, cu statut de stat de rangul doi sau trei. Zvonuri care au dobândit crezământ, tot pe un acut fond emoțional, adică prin rememorarea vremii, nu prea îndepărtate, când România era ,,elevul problemă’’ al UE, fiind pusă în genunchi pe coji de nucă, în cel mai bun caz, bătută la palmă cu nuielușa pe te miri ce motive sau pretexte. Faimosul MVC fiind emblematic în acest sens…
Lansat fiind acest scenariul panicard, nici că a fost de mare mirare că l-au succedat, cu mare viteză de propagare, felurite ipoteze despre modul în care ar putea fi formulat reacția oficială a României, ca stat membru, egal în drepturi și îndatoriri al Europei Unite. S-a mers, chiar, până la o analogie cu momentul 1964, când Planului Valev- care viza constituirea, în cadrul CAER, a unor așa-numite ,,zone de dezvoltare economică’’ pe teritoriul României, Bulgariei și URSS-, a primit o categorică replică din partea eminentului economist și diplomat Costin Murgescu. Drept pentru care se aștepta, din partea mediului academic, o luare de poziție de o asemenea anvergură. Recunosc, m-am prins și eu în horă și am pledat, aici în coloanele ,,Jurnalului Național’’, pentru o Declarație după modelul cei adoptate în 1995 la Snagov de liderii partidelor parlamentare în sprijinul aderării țării noastre la Uniunea Europeană.
Numai că, și de data asta, ghinion- pentru zvonaci și învățătură de minte- pentru noi, credulii! Mare noroc am mai avut, noi toți, cu președintele Klaus Iohannis care a venit să ne liniștească agitația, asigurându-ne că va mai curge apă pe Dunăre până când unul sau altul dintre cele cinci scenarii înscrise în proiectul lui Jan Claude Juncker să fie pecetluit și să rămână literă de lege. Ca să fie mai convingător, domnul președinte al tuturor românilor ne-a mai spus că joi,la Bruxelles, liderii politici din cele patru state care au dat undă verde Cărții Albe lansată de șeful Comisiei Europene, se vor întâlni cu omologii lor europeni, urmând ca discuțiile să se reia pe 25 martie, la Roma, în cadrul reuniunii omagiale consacrate instituirii CEE. ,,Unii - a ținut domnia sa să punctul pe I- au înțeles greșit despre ce e vorba’’. De asemenea, domnul președinte a menționat că scenariile lansate de Jean Claud Juncker reprezintă ,,începutul’’ și nicidecum ,,sfârșitul dezbaterii’’, după care a tras concluzia: ,,Până probabil în 2019, când se vor alege următorul Parlament sau noua Comisiei Europeană vom avea un rezultat care arată care va fi direcția’’. Menționând - cam în treacăt, fie vorba - că România nu achiesează la scenariul unei Europe cu două sau mai multe viteze.
Acestea fiind zise, ar trebui să ne venim în fire și să ne vedem de treburile noastre. Numai că, pricinoși cum ne e felul, unii dintre noi(printre care și subsemnatul) nu ne lăsăm atât de lesne convinși și c tot la vorba personajului lui Marin Preda venim:,,Pe ce te bazezi?...’’
Să aibă, oare, domnul nostru președinte, anumite semnale că alegerile care vor avea loc, în acest an, în Olanda, în Franța și în Germania, se vor solda cu rezultate care să păstreze actuala configurație a puterii politice?Sau, dimpotrivă, că scorul electoral ar risca să încline balanța către alte azimuturi? În prima alternativă, calmul pe care îl etalează domnului Klaus Iohannis fiind de înțeles. Lucru imposibil de crezut în situația în care câștigătoare ar ieși forțele naționaliste, xenofobe și declarat-anti europene. Scenariu pe care îl face explicit liderul dreptei extremiste din Olanda, Geert Wilders, care a declarat, cu subiect și predicat, că în condițiile în care partidul său va câștiga alegerile va proceda precum Marea Britanie. Cu asemenea declarații de intenție venind la rampă și liderii extremiști, șovini, din Franța sau din Germania. Situația complicându-se mai mult dacă ne gândim că, de exemplu, în Franța,președintele Francois Hollande, aflat la sfârșit de mandat, a atins cel mai scăzut nivel de încredere dintre toți președinții celei de-a V-a Republici și că,la rândul său, cota electorală a Angelei Merkel nu este de natură să creeze o absolută stare de confort.
Date fiind aceste foarte serioase cote de risc și de imprevizibil este cu atât mai îndreptățită ipoteza că, Germani și Franța- mai bine spus: Angela Merkel și Francois Hollande, liderii politici încă în funcții ai celor două state- au tot interesul să urgenteze adoptarea scenariului pe care îl consideră cel mai aproape de planurile lor. Firește, lucrurile nu sunt atât de simple, dacă ne referim la luările de poziție, repetate și foarte decise, ale Grupului de la Vișegrad, factor necesar dar nu și suficient pentru a bloca adoptarea cu celeritate a variantei unei UE cu două sau cu mai multe viteze.
Trăgând linie și adunând, înclin să cred că, după cele declarate azi, cam pe fugă, președintele Klaus Iohannis este dator să iasă din zona afirmațiilor în doi peri și să facă publică poziția clară a României, respectiv opțiunea pentru unul dintre cele cinci scenarii proiectate de către Jan Claude Juncker, precum și argumentele și contra-argumentele invocate. Ceea ce, în mod categoric, va implica și domnul președinte să dedică dacă România se va poziționa de partea Grupului de la Versailles, a celui de la Vișegrad sau va configura o viziune proprie cu care s-ar putea angaja în competiție?
Sincer să fiu, nu aș risca un pariu. Un singur lucru rămâne, însă, cert și de necontestat: până nu va face această declarație categorică și răspicată, celelalte declarații ale domniei sale pe acest subiect fierbinte vor rămâne la nivelul taifasurilor dintr-o at fel de Poiană a lui Iocan. Ceea ce dă actualitate și motivează reluarea, în termeni adaptați situației de față, a faimoasei întrebări:,,Pe ce vă bazați, domnule președinte?’’