„Petru Creția a debutat în ziarul Națiunea al lui George Călinescu (1947) cu un eseu despre sensul morții la Poe, scriitor care l-a bântuit o viață; postum, în 2003, îi va apărea un volum de recuperare a acestei obsesii: «Infernul terestru. Despre Edgar Allan Poe». Retras în anii ’50-’60 la catedra de limbi clasice a Universității bucureștene, a colaborat după 1970 cu Constantin Noica la proiectul traducerii integrale în românește a operelor lui Platon, iar din 1975 - după închiderea Institutului de Filosofie din București -, împreună cu D. Vatamaniuc și cu un colectiv de cercetători de la Muzeul Literaturii Române duce mai departe marea ediție critică M. Eminescu începută de Perpessicius”, semnala criticul literar Paul Cernat în prologul unei minibiografii dedicate clasicistului Petru Creția.
Constelația Luceafărului
Dăm credit, în continuare, observațiilor profesorului Cernat: „Concluziile acestei experiențe vor fi expuse în volumul Testamentul unui eminescolog (postum, 1998), cu considerații prețioase despre raportul antume-postume, despre capcanele și învățămintele operei eminesciene în posteritate. Anterior, într-un volum dedicat elevilor și studenților («Constelația Luceafărului. Sonetele. Scrisorile», 1994) Petru Creția propune câteva soluții originale de interpretare, bazate pe lectura fidelă a manuscriselor eminesciene”. În completare: „Din 1993 Creția e director onorific și cercetător la Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu» din Ipotești. Ca scriitor a gravitat în jurul prozatorilor Școlii de la Târgoviște și, asemenea lor, și-a amânat mult debutul editorial, evitând servituțile realismului socialist”.
„Sfânta treime” a canonului clasic european
Pe aceeași linie a comentariilor cernatiene: „Iubitorul de clasicități e atras de fantasmele nocturne și demonia ascunsă în interiorul acestora (a fost el însuși un dionisiac cu mască apolinică). Volumul Norii (1979), cu un titlu aristofanesc mai puțin observat, e, ca și «Pasărea Phoenix» (1986), «Oglinzile» (1993), «În adâncile fântâni ale mării» (1997), o scriere inclasabilă și derutantă: prozopoeme și aforisme speculare, reflecții speculative pe marginea unor fenomene ale naturii, textele sunt de fapt niște jocuri superioare ale minții. Hermeneutul de texte antice și, incidental, moderne - erudit fără ostentație și sclipitor fără histrionism - s-a ilustrat mai întâi în «Epos și logos. 25 de studii și interpretări» (1981), ridicând ștacheta interpretării în «Catedrala de lumini. Homer. Dante. Shakespeare» (1997) dedicat «sfintei treimi» a canonului clasic european (în 2004 îi va fi editată și o culegere de studii filosofice)”. Încă o observație: „Moralistul platonic își dă măsura în «Luminile și umbrele sufletului» (1995) și în remarcabilele «Eseuri morale» (postum, 2000)”.
Model pentru generația intelectuală a perioadei ’70-’90
Printre ultimele aprecieri semnate de Paul Cernat: „Implicat politic și pe coordonate externe (în noiembrie 1989, aflat la Oxford, citește la Europa Liberă o scrisoare de protest contra muribundului regim Ceaușescu), Creția a devenit, după Revoluție, una dintre figurile-reper ale noii societăți civile, expunându-se chiar unei agresiuni despre care s-a vorbit mult. Postum i-au apărut mai multe eseuri hermeneutice subtile despre scriitori clasici și moderni, români și străini, de la Poe la Ștefan Agopian”. Concluzia: „Eminent traducător din elină (Platon, Plutarh, Longos), sporadic și din latină (Ovidiu, în colaborare), din Vechiul Testament și Apocalipsa lui Ioan, dar (cu rezultate variabile) și din Dante, Marguerite Yourcenar, Virginia Woolf, T.S. Eliot ș.a., Petru Creția a fost, pentru mulți tineri intelectuali ai anilor ’70-’90, un umanist modern-reper, afin neoconservatismului de tip Allan Bloom sau Leo Strauss”.
Seminaristul voios și frumușel...
„Am avut un noroc extraordinar și un privilegiu unic: i-am fost lui Petru studentă, colegă, camaradă de drum preț de vreo douăzeci de ani şi apoi prietenă frățească până la plecarea lui dintre noi. Am trăit sub binecuvântata lui aură”, mărturisea Gabriela Creția, specialistă în filologie clasică și fostă soție a reputatului profesor, în capitolul („Evocare sentimentală”) care deschide volumul „Amintiri despre Petru Creția” (Editura Școala Ardeleană, 2017), coordonat de Maria Gabor Șamșudean. Doamna Creția a rememorat clipe extraordinare din trecutul de dascăl al universitarului Petru: „În 1952 eram studentă în anul I la secţia de Filologie Clasică. Precum colegii mei, trăiam sub semnul setei de cunoaştere şi al curiozităţii, dar şi sub cel al tracului în faţa încercării care știam că ne aşteaptă: cu limbile clasice nu era de glumit! Ne-a intrat în clasă, într-un seminar de seară, un tânăr asistent senin, voios, nonconformist, frumușel prin zâmbetul care-i flutura mereu în ochii căprui şi în colţul buzelor cărnoase. Dar aparenţa prietenoasă ascundea o neclintită rigoare şi o fervenţă a predării fără fisură; dăruirea lui faţă de actul paideic era totală, aşa încât, precum el se implica fără rezerve în dialogul cu noi, tot astfel ne-am predat lui şi noi, cu toţii - mai ales cu toatele -, devotaţi şi fermecaţi”.
Har, exigență, suferință
Un învățător șarmant, așadar. „Ne explica intricata morfologie a verbului grec: din mulţimea aparent haotică şi bizară a formelor, asistentul nostru clădea un sistem ordonat şi clar, o geometrie disciplinată, euclidiană, consolantă precum muzica lui Bach, pe care, aveam să aflu mai târziu, o iubea atât de mult. Iar când citea cu noi din Iliada, ne invita alături de el, într-un univers al vitejiei şi al patosului, de o poeticitate fără pereche şi o bogăţie perenă, nemărginită, care pentru el nu avea taine. O iniţiere ca aceasta nu se uită”, mai evoca Gabriela Creția. În plus: „Era, într-adevăr, un profesor cu vocaţie și cu har. Dar și foarte exigent: cerea, cu dreptate, și de la discipoli, un egal respect faţă de învăţătură. Mi-l amintesc, în anii următori, întorcându-se literalmente bolnav acasă după un examen la care studenţii nu-l răsplătiseră aşa cum îi plătise el: asemenea cumpănă strâmbă îi rănea sufletul”.
Izgonit de „pilele” politice
De remarcat că Petru Creția a fost silit să părăsească Universitatea, mai exact catedra de Limbi Clasice a Facultății de Litere, după 18 ani de strădanii exercitate la cel mai înalt nivel pedagogic. Cum s-a întâmplat? A dezvăluit tot Gabriela Creția, colegă cu fostul ei soț la Literele bucureștene: „Nu făcea rabat de la convingerile lui, în ședinţele de catedră era neînduplecat în dezvăluirea erorilor de predare și a nepăsării, și mai ales neiertător faţă de încercările de răsturnare a scării valorice reale a studenţilor prin notări neadecvate (uneori, într-adevăr, funcţiona sistemul de «pile» politice, din păcate cu acordul, într-o vreme, al conducerii prea obediente). De aici un conflict surd, apoi deschis, soldat cu plecarea lui Petru din Universitate, spre marea daună a studenţilor, dar spre marele noroc al lui Eminescu, a cărui exegeză a câștigat un expert neîntrecut, profund similar sufletește poetului”.
Petru, într-un singur cuvânt
Profesorul Ștefan Cazimir, confrate al lui Petru Creția la Facultatea de Litere a Universității din București, a păstrat, la rândul lui, amintiri dragi: „Dacă mi s-ar cere să numesc printr-un singur cuvânt trăsătura majoră a lui Petru Creţia, aș răspunde fără ezitări: distincţia. Sub toate aspectele în care ni se prezenta, fizic, moral sau intelectual, Petru, mai presus de toate, era un om distins”. Mai mult: „Oricine l-ar fi zărit în treacăt pe stradă i-ar fi remarcat îndată frumuseţea înfăţişării. Cei care s-au bucurat, de-a lungul anilor, de o relaţie mai apropiată cu el i-au putut admira armonia nealterată a chipului, echilibrul trăsăturilor, expresia caldă a privirii. Nu mai puţin grăitoare era ţinuta lui vestimentară, elegantă fără ostentaţie, niciodată vădind vreo oboseală sau neglijenţă. Sub această nobilă întrupare a trecut prin lume, în timpul prea scurt care i-a fost dat, unul dintre oamenii cei mai învăţaţi pe care i-a avut România”.
96 de ani s-au împlinit pe 21 ianuarie 2023 de la nașterea lui Petru Creția
„Suntem liberi să vrem să fim liberi”, Petru Creția
„Întâiul om de cultură al țării”, Constantin Noica, despre Petru Creția
„Petru Creția a fost, pentru mulți tineri intelectuali ai anilor ’70-’90, un umanist modern-reper”, Paul Cernat, critic literar
„Sub toate aspectele în care ni se prezenta, fizic, moral sau intelectual, Petru, mai presus de toate, era un om distins”, Ștefan Cazimir, profesor