Jurnalul.ro Cultură Muzica Phoenix, din nou la drum

Phoenix, din nou la drum

de Paul Bardasu    |   

Puține trupe muzicale ale lumii se pot lăuda cu un film despre ele. Printre ele și legendara Phoenix, care a aniversat 60 de ani de existență. Pelicula, primită la finalul trecut cu brațele deschise de iubitorii de muzică bună, va fi prezentată în 2023 în alte orașe ale țării.

Spectatorii vor putea viziona documentarul alături de membrii emblematici ai formației, dar și de realizatorii filmului.

Ca urmare a succesului premierei de gală, ce a avut loc la Sala Palatului în data de 16 octombrie și care a reunit întreaga familie Phoenix, turneul național al filmului „PHOENIX – Povestea” continuă și în 2023. După cele 8 proiecții speciale din luna decembrie, difuzările continuă în Brașov, Târgu Mureș, Bistrița, Zalău, Oradea, Arad, Sibiu, Târgu Jiu, Craiova, Pitești și Râmnicu Vâlcea.

Regizat de cineastul Cristian Radu Nema, producător fiind Bianca Beatrice Michi, filmul spune povestea trupei, așa cum am trăit-o cu toții și transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix. Documentarul conține imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.

O mărturie de emoție și trăire

„PHOENIX – Povestea este dincolo de ceea ce înseamnă un film. Asemenea trupei, care transcede dincolo de timp și spațiu, filmul este, în sine, o încununare. Este ca o statuie care va răzbi peste timp, peste vremuri și peste oameni. Este o mărturie încărcată până la refuz de emoție și trăire, cu care se identifica fiecare român. Este o declarație de iubire adresată celor ce au iubit România cu prețul și riscul vieții lor. Fenomenul nu le mai aparține doar lor, creatorilor. Cu acest fenomen, oglindit în această peliculă, se identifică fiecare dintre noi, cei ce am plâns cel puțin o dată la auzul Canarului ce cade cu pieptul frânt sau am zâmbit cu tot sufletul la auzul Mugurilor de fluier. Filmul, așadar, va oferi tuturor generațiilor ce vor urma infinitul Phoenixului. Pentru că despre ea se poate vorbi doar la viitor!”, a declarat Radu Nema pentru Jurnalul.

La startul fiecărei proiecții va fi prezent Nicu Covaci, în timp ce alți foști și actuali membri ai formației de legendă urmează să vină în orașele-gazdă în funcție de posibilitățile personale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Turneul național „PHOENIX – Povestea” 2023

18 martie, ora 18.00: Brașov – Cinema Astra.

25 martie, ora 17.00: Târgu Mureș – Palatul Culturii

26 martie, ora 19.00: Bistrița – Cinema Dacia

27 martie, ora 19.00: Zalău – Cinema Scala

28 martie, ora 19.00: Oradea – Cinema Palace

29 martie, ora 18.00: Arad – Cinema Arta

30 martie, ora 18.00: Sibiu – Cinema Arta

31 martie, ora 19.00: Târgu Jiu – Cinema „Sergiu Nicolaescu”

1 aprilie, ora 19.00: Craiova – Cinema Patria

2 aprilie, ora 19.00: Pitești – Filarmonica Pitești

3 aprilie, ora 19.00: Râmnicu Vâlcea – Teatrul Anton Pann

* Toate proiecțiile se vor difuza în prezența lui Nicu Covaci.

Subiecte în articol: Phoenix film
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri