Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piața muncii: Confuzii și lipsă de personal

Piața muncii: Confuzii și lipsă de personal

de Valentin Gros    |   

Românii au nevoie de joburi, în timp ce companiile își fac planuri de recrutare de personal. Dar nu totdeauna cererea se întâlnește cu oferta în piața muncii. Aceasta a fost tema conferinței “Pactul pentru muncă. Împreună reconstruim România”, organizată de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG).

 

„Am tot fost întrebat câte locuri de muncă poate crea industria IT. Răspunsul este: oricâte. Avem o criză uriașă de forță de muncă în această industrie”, a declarat Mihai Matei, președinte la Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii. El a arătat însă că există o mare problemă la nivel național, privind asigurarea de resurse umane bine calificate pentru viitor. “20% din elevii de vârste liceale nu merg la liceu din motive de sărăcie. Trebuie să luăm acești copii și să îi ducem la școală”, a spus Mihai Matei.

 

Lecții învățate târziu

 

Referindu-se la sistemul educației, dar și la mediul economic și politic în general, Radu Burnete, directorul executiv al Federației Patronale Concordia, a acuzat “spiritul balcanic” potrivit căruia “ne facem temele cu o seară înainte de examen, și la fel procedează și politicienii noștri”. Pe piața muncii se menține o confuzie, a subliniat Burnete. “Economia privată nu plătește cunoștințele și competențele, ci performanța. Competențele în sine nu îți asigură un venit suficient de bun, ele trebuie să se plieze pe cerințele consumatorilor”, a explicat oficialul organizației Concordia.

 

Nevoia de productivitate

 

Mediul de afaceri întâmpină dificultăți în angajarea de personal care să ofere profitabilitate. “Salariile la stat sunt cu 30% mai mari decât cele din sfera privată. Costul pe angajat la privat a crescut, dar în același timp am constatat o mai mică accelerare a productivității”, a spus Roxana Popescu, managing partner la furnizorul de soluții de business KeysFin.

 

Pregătim măsuri active pentru categorii de angajați precum lucrătorii sezonieri, care lucrează cu contract de muncă pe perioadă determinată de minimum trei luni. De asemenea, vom pune în aplicare o măsură pentru zilieri, astfel încât să stimulăm și aceste forme de contracte, care există în domenii de activitate cum ar fi HoReCa sau agricultura.

Ludovic Orban, premierul României

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri