Anul 1918, anul Marii Uniri, transformă România într-un jucător pe scena economică mondială cu un potenţial economic mult mai mare datorită noilor teritorii pe care le redobândea după încheierea Primului Război Mondial. La sfârşitul marii conflagraţii, ţara era însă într-o situaţie economică deloc de invidiat. Industria era distrusă în proporţie de 60%, iar căile ferate, în proporţie de 30%. Producţia agricolă era la pământ, astfel că dintr-un mare producător şi exportator de cereale, importurile de grâu, porumb, secară orz etc. ajunseseră să reprezinte 48% din totalul importurilor. Per total, economia ţării se întorsese la nivelul anilor 1910. Pe de altă parte, pagubele suferite în timpul celor doi ani în care ţara s-a aflat în război au fost acoperite doar în mică parte în urma Conferinţei de Pace de la Paris. În timp ce România calculase pagube de război în valoare de 72 de miliarde de lei aur, sumă ce depăşea PIB-ul ţării din 1920, ei i s-au recunoscut numai 31 miliarde de lei şi i s-au acordat drept despăgubire doar 3,1 miliarde de lei.
La sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina şi Basarabia se uneau cu Regatul Unit, iar suprafaţa şi populaţia ţării se dublau. Suprafaţa Regatului României era de circa 135.000 kilometri pătraţi, pentru ca noul stat să ajungă la o suprafaţă de 295.641 kmp. În 1920 România avea 15,54 milioane de locuitori şi o populaţie activă de 9 milioane de persoane, un număr apropiat celui înregistrat acum de ţara noastră, dar la o populaţie de circa 19,41 de milioane de locuitori care trăieşte în graniţele unei ţări cu o suprafaţă de numai 238.397 km pătraţi.
România Mare, îngropată în datorii
Într-o lucrare publicată în 2017 sub titlul „Cum s-a făcut România Mare? Şocul 1918”, de analistul Petrişor Peiu, se arăta că prospera Românie din 1913, cu excedente comerciale uriaşe şi fără datorii, devenise dependentă de importuri şi un datornic cronic după Unire:
- Datoria externă a României, ca ţară succesoare, a fost compusă din: 64,4 milioane USD, 2.227,8 milioane franci elveţieni, 72 milioane franci aur, 1,8 milioane florin olandezi;
- Datoria publică externă pentru plata ajutorului în muniţie şi material de război primit de la aliaţi era: 26 milioane lire sterline către Anglia; 47,7 milioane USD către SUA; 185 milioane lire către Italia; 1.400 milioane franci aur către Franţa.
- La prezentarea în Parlamentul țării a Legii bugetului pentru anul 1921, ministrul de Finanţe, Nicolae Titulescu, informa parlamentarii că „datoria externă era de 27 miliarde de lei, adică peste 5 miliarde USD (la paritatea oficială de 5,18 lei/USD).
Reforma agrară, cea mai amplă din lume
La sfârşitul războiul, România era o ţară eminamente agrară. În urma Unirii, suprafața agricolă a crescut de la 6,5 milioane de hectare la aproximativ 14,5 milioane, iar fondul forestier a crescut de la 2,6 milioane de hectare la 7,4 milioane. După cum promisese în timpul războiul, Regele Ferdinand pune în aplicare, în 1921, reforma agrară. S-au expropriat aproximativ 6 milioane de hectare (65% din total), iar 1,5 milioane de familii au primit 3,5 milioane de hectare de teren arabil și 2,5 milioane hectare de pășuni. În urma acelei reforme agrare, cea mai amplă din lume până la acea dată, au fost împroprietăriţi circa 1,4 milioane de ţărani, prioritate având: veteranii, văduvele de război, ţăranii cu o suprafaţă mai mică de 5 ha şi cei lipsiţi de pământuri. Reforma agrară din 1921 a impulsionat dezvoltarea viitoare a noului stat, grăbind industrializarea sa.
Rețeaua feroviară a României a crescut cu peste 250% după Unire, de la 4.200 km la 11.000 km.
PIB-ul ţării creştea cu 50%
Potrivit datele publicate în lucrarea „Produsul Intern Brut al României 1862-2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice”, elaborată de Victor Axenciuc, crearea României Mari a adus în 1920 o creștere a PIB cu circa 50%, până la aproape 12 miliarde dolari (la valoarea dolarului din anul 2000), dar și o diminuare de circa 25% a PIB pe locuitor (cauzată și de distrugerile din timpul războiului), până la 761 dolari/locuitor. O valoarea comparabilă cu cea din anul 1879, când PIB/locuitor a fost de 754 dolari/locuitor. Revenirea peste pragul de 1.000 dolari pe locuitor s-a făcut lent, el fiind atins abia în anul 1926.
Evoluția PIB, exprimată în dolari SUA la valoarea din anul 2000 și la paritatea puterilor de cumpărare standard (ajustat cu nivelul prețurilor)
Anul PIB (mld. dolari) PIB/locuitor (dolari)
1862 2,26 563
1900 6,08 1007
1914 8,19 1054
1920 11,82 761
- 1862 este anul formal al Unirii Principatelor Ţara Românească cu Moldova, odată cu instituirea unui Parlament comun
- 1914 este anul izbucnirii primei conflagraţii mondiale
Sursa: „Produsul Intern Brut al României 1862-2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice”.
Ponderea sectoarelor economice
În 1920, cea mai mare parte a populaţiei trăia în zona rurală, aici regăsindu-se 77,8% din cei 15,54 de milioane de locuitori ai ţării. Agricultura era principalul sectorul economic al ţării, el contribuind cu 53% la formarea Produsului Intern Brut. La mare distanţă era urmat de sectorul industrial, care furniza 35% din producţia de bunuri, şi de sectorul construcţiilor, cu doar 12%.
Cifra
69 de hectare reveneau la 1.000 de locuitori în 1920
Tabel
Valoare adăugată brută/locuitor în sectoarele economice în perioada 1920-1924 (lei la valoare din 1913)
Agricultură, silvicultura 130
Industrie 57
Construcţii 21
Servicii 119
Sursa: „Produsul Intern Brut al României 1862-2000. Serii statistice seculare și argumente metodologice”.
Inflaţie galopantă şi unificarea monetară
La începutul anului 1914, leul românesc era o monedă puternică. De exemplu, francul francez şi cel elveţian echivalau cu un leu. Odată cu intrarea în război, moneda naţională se devalorizează rapid. Până în 1920 circulaţia monetară a crescut de peste nouă ori, de la 500 milioane de lei, valoarea emisiunii monetare a Băncii Naţionale în 1914, la 4,6 miliarde lei, potrivit datelor din lucrarea „Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui”, de Costin Kiritescu. În 1919, preţurile crescuseră de aproape nouă ori faţă de 1914 şi de aproape 19 ori în 1922. Pe de altă parte, după război, în România se aflau în circulaţie mai multe tipuri monede. În Banat, Transilvania și Bucovina circulau coroanele, în Basarabia, rublele, în timp ce în Vechiul Regat, pe lângă leu, se afla în circulaţie şi leul BGR, o monedă introdusă de administraţia germană de ocupaţie, dar care nu avea acoperire. Pusă în faţa acestei situaţii, noua conducere a ţării îşi asumă unificarea monetară, lucru care se realizează în cursul anului 1920. Următorul pas a fost pregătirea stabilizării leului, operațiune care a început în 1926 şi s-a încheiat în 1929, dar efectele ei au fost limitate, pentru că începea Marea Criză Economică.
Războiul suspendă tranzacțiile bursiere
Dincolo de istoria politică și socială, România are și o istorie bogată în ceea ce privește piețele financiare. Primele inițiative de înființare a unei piețe bursiere de mărfuri și de valori au avut loc la mijlocul secolului al XIX-lea, așa cum este Codicele de Comerț al Țării Românești din 1 ianuarie 1840, realizat după modelul dat de Codul Comercial francez din 1807 și având la bază unele prevederi ale Regulamentului Organic. În 1914, izbucnirea violentă a războiului generează închiderea Bursei pe 18 iulie, acesta rămânând închisă pe toată durata Primului Război Mondial. La acea perioadă erau tranzacționate acțiunile emise de 63 de societăți și 58 de tipuri de rente și obligațiuni de stat (efecte cu dobândă fixă).
Distrugerea sondelor de petrol din timpul războiului a făcut ca valorile mobiliare să se deprecieze masiv. Repararea sondelor de către germani a condus însă la cotarea acțiunilor industriei petroliere române la Bursă, determinând creșterea ulterioară a cotațiilor. Între 1917 și 1918, tranzacțiile bursiere s-au realizat în „târgul bursier” de la cafeneaua Schreiber și pe strada Lipscani. Bursa Oficială de Efecte, Acțiuni și Schimb se redeschide în octombrie 1918, activitatea sa crescând mereu, iar localul Bursei devenind neîncăpător. În perioada 1919 - 1925, bursele de comerț din România erau guvernate de trei tipuri de reglementări legale. Legea din Vechiul Regat din 1904, extinsă și în Basarabia în 1919, se completa cu legislația austriacă aplicabilă Bursei de la Cernăuți, din Bucovina, dar și cu legislația maghiară din Banat și Transilvania pentru Bursele din Arad și Timișoara. Apare astfel din nou necesitatea unei legi care să răspundă nevoilor economice ale României. O nouă lege este promovată de profesorul Virgil Madgearu, ministru al Industriei și Comerțului și este ratificată prin Decret Regal pe 13 august 1929.
Tabel
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi (mil. dolari)
Export 391
Import 748
Sold -357
Grad de acoperire 52,3%
Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939
Tabel
Principalele ţări partenere la export (pondere %)
Ţară 1919 1920
Cehoslovacia 21,3 4,1
Ungaria 11,2 1,5
Franţa 10,2 4
Anglia 0 6,5
Germania 0 1,2
Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939
Tabel
Principalele ţări partenere la import (pondere %)
Ţară 1919 1920
Italia 19,9 24,6
SUA 14,8 5,6
Anglia 14,1 20
Franţa 11,6 13,9
Grecia 0,9 3,6
Germania 0,1 1,9
Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939
O poză cu păduri şi cu explicaţia:
La nivelul anului 1920, repartizarea pe proprietari a pădurilor arăta astfel:
- cea mai mare pondere a pădurilor aflate în proprietatea privată se regăsea în Basarabia;
- cea mai mare pondere a pădurilor aflate în proprietatea stabilimentelor publice se afla în Bucovina;
- cea mai mare pondere a pădurilor aflate în proprietatea comunelor şi judeţelor era în Transilvania;
- cea mai mare pondere a pădurilor aflate în proprietatea statului se regăsea în Vechiului Regat.
Anii 1920/1921 în statistici
- Serviciul Maritim Român avea 14 vapoare cu un tonaj total de 37.429 tone brut;
- Pe calea ferată au fost transportate 13,63 milioane de pasageri;
- Lungimea liniilor de telegraf era de 20.090 km, după ce în 1916 aceasta era de numai 13.891 km;
- Numărul telegramelor interne transmise a fost de 5,28 milioane, aproape dublu faţă de perioada 1914/1915;
- Numărul convorbirilor telefonice urbane a fost de 20,83 milioane, în scădere cu circa 4 milioane de convorbiri faţă de perioada de dinaintea intrării României în război, iar cel al convorbirilor interurbane, de 435.389.
Tabel
Indicatorii economici pentru principalele ramuri industriale în 1919
Industria Nr. întreprinderilor Capital investit (mii lei) Valoarea producţiei (mii lei)
Alimentară 977 1.042.628 4.416.580
Chimică 187 247.338 1.217.917
Ceramică 216 2.837.299 343.061
Total 2747 2.837.299. 111.711.796
Creşterea economică, susţinută de materii prime
Evoluţiile în industrie după Marea Unire indică o amplificare a producţiei, atât în domeniul extracţiei, cât şi al prelucrării. Asta arată că în anii următori Marii Uniri industria se dezvoltă şi are nevoie de cantităţi din ce în ce mai mari de materii prime. De exemplu, în 1920 România extrăgea 1,1 milioane tone de petrol, iar în 1924 cantitatea ajunsese la 1,8 milioane de tone. Creşteri substanţiale ale producţiei au înregistrat în această perioadă industria cărbunelui, unde producţia a urcat de la 1,5 tone la 2,7 tone, cea a fierului, unde de la 73,88 de tone am ajuns la 102,53 tone, iar cea de gaze naturale de la 3,6 milioane metri cubi la 4,6. O creştere spectaculoasă înregistra şi producţia de cupru, care a crescut de la 46 de tone, la 4.365 de tone în numai patru ani.