Vremea nefavorabilă şi boicotul deputaţilor liberali au ajutat-o pe Raluca Prună să scape de tirul pe care i-l pregătiseră social-democraţii la dezbaterea moţiunii simple pe Justiţie. Ministrul nu a putut ajunge ieri în Parlament pentru că avionul care o aducea în ţară a avut întârzieri mari din cauza ploii. Deputaţii PNL nu au vrut să ia parte la execuţia din plen, iar dezbaterea moţiunii s-a amânat pentru săptămâna viitoare.
Vicepremierul Costin Borc i-a anunţat pe deputaţi că Raluca Prună nu poate ajunge la dezbaterea moţiunii simple şi a cerut să răspundă acuzaţiilor aduse de PSD săptămâna viitoare. "Din păcate, doamna ministru este în avion, avionul ei a întârziat din cauza vremii şi cerem permisiunea ca doamna ministru să răspundă săptămâna viitoare, înaintea votului la moţiune", a transmis Borc în plenul Camerei. Textul moţiunii a fost citit în plen de către deputatul PSD Ioan Munteanu, iar primul vorbitor a fost deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu, care a afirmat că "nu a mai văzut atât de mult tupeu" din partea unui ministru şi a criticat dur starea sistemului de Justiţie condus de Raluca Prună. Deputaţii liberali anunţaseră încă de dimineaţă că nu vor participa la dezbaterea moţiunii. “O asemenea dezbatere nu are niciun fel de legătură cu justiţia. Prună are neglijenţe în exprimare şi afirmaţii nefericite, dar PSD nu trebuie lăsat să-şi bată joc de Justiţie”, a acuzat liderul grupului PNL, Eugen Nicolăescu. Astfel, şedinţa plenului a fost suspendată rapid din lipsă de cvorum. "În sală sunt prezenţi 141 de deputaţi, deci nu suntem în cvorum. În acest caz şedinţa de vot final nu poate avea loc", a anunţat preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase.
Senatorii i-au schimbat ordonanţa
În paralel, Comisia juridică din Senat i-a mai administrat o corecţie Ralucăi Prună. Ordonanţa de urgenţă prin care ministerul Justiţiei a decis ca indiferent de numărul de lucrări ştiinţifice scrise în spatele gratiilor, unui deţinut să i se scadă 20 de zile din pedeapsă a fost modificată de senatorii jurişti. Astfel, potrivit unui amendament adoptat de Comisia pentru drepturile omului, deţinuţii vor primi o reducere de 20 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie realizată în închisoare. “Eu nu spun că pentru o lucrare cu adevărat ştiinţifică se transpiră cu sânge, ceea ce se şi face, dar nici nu pot să cad în extrema ordonanţei să spun: 20 de zile pentru un profesor universitar care a stat cinci zile după gratii şi a scris cinci lucrări. Nu se poate. Este o nedreptate ce face ordonanţa”, a acuzat senatorul PSD Ioan Chelaru. Supus la vot, raportul de aprobare cu amendamentul propus de Comisia pentru drepturile omului a obţinut unanimitatea senatorilor prezenţi. Senatul este primă cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Eugen Nicolăescu, deputat PNL: PSD şi ALDE doresc de fapt să aibă discursuri populiste de campanie şi să schimbe atenţia asupra modului în care liderii PSD şi ALDE, cu mari probleme de integritate, vor fi pe listele parlamentare şi, în consecinţă, luptă împotriva justiţiei