150 de monştri virtuali au luat mințile a milioane de oameni din lumea reală. La aproape 10 zile de la lansare, jocul Pokemon Go a depăşit deja Whatsapp, Facebook Messenger sau Instagram la numărul de utilizatori, iar acţiunile companiei Nintendo şi-au sporit valoarea cu 50%. Jucătorii umblă pe străzi sau în parcuri de parcă ar fi posedaţi. Nu îşi dezlipesc ochii de pe ecranele telefoanelor, în căutare de pokemoni. Incidentele nu au întârziat să apară.
Vânătoarea de pokemoni este isteria, dar şi lovitura financiară a momentului. Iar de miercuri, a atins şi Europa. Jocul Pokemon Go a fost lansat în Germania, după ce a făcut deja furori în America, Noua Zeelandă şi Australia. Şi e de aşteptat ca şi în Germania să apară incidente de tipul celor din America, unde căutarea de pokemoni a dus la jafuri sau accidente, iar unele muzee, biserici şi chiar administraţiile cimitirelor ce cer oamenilor să nu mai caute micii monştri virtuali în incintele lor.
Nintendo dă iar lovitura
Povestea Pokemon a început în Japonia, în anii ‘90, când compania Nintendo a creat aşa-numiţii „monştri de buzunar” - Poket Monsters. Mai pe scurt, Pokemon. Proiectul a devenit cea mai de succes franciză a Nintendo, iar compania a făcut paşi inteligenţi pentru a exploata acest succes. A apărut o serie de desene animate cu pokemon, cu peste 800 de episoade, urmată de 17 filme. În paralel, compania a lansat obiecte promoţionale, de la jucării de pluş până la tricouri imprimate cu simpaticele personaje. Au dat din nou lovitura acum, când din asocierea cu Niantic, o companie ce a aparţinut Google, s-a născut Pokemon Go, jocul mobil devenit fenomen imediat după lansare.
Revoluție: gamerii ies în stradă
Ideea jocului este simplă. Există 150 de pokemoni de 18 feluri (de foc, de apă, de gheaţă, de luptă, fantome, zâne etc), iar jucătorii trebuie să îi prindă pe toţi. Cu ajutorul unui modul de realitate augmentată, utilizatorii văd pokemonii în viaţa reală, prin intermediul unei aplicaţii din Google Play. Îi pot găsi dacă se deplasează fizic în zonele indicate pe o hartă. Cu alte cuvinte, ţin aplicaţia deschisă pe telefon şi se plimbă pe străzi, în parcuri, în păduri şi chiar pe apă. Iar când apare un pokemon, folosesc o minge specială ca să îl nimerească. Practic, Pokemon Go i-a coborât pe gameri de pe canapea sau fotoliu, în stradă. Şi îi pune la mişcare.
Vânătoare, din sălile de naștere până în cimitire
De când cu micii monştri virtuali care le ocupă tot timpul în viaţa reală, jucătorii au ajuns în fel şi fel de situaţii inedite. În America, un tânăr jucător a găsit un cadavru pe când căuta monştri. Un alt utilizator a postat o imagine din care se vedea că prindea monştri lângă soţia care stătea să nască, la spital. Oamenii jocă Pokemon Go inclusiv la înmormântări. Prin urmare, unele biserici afişează deja panouri unde scrie că enoriaşţii sunt bineveniţi la slujbe cu pokemoni cu tot. În alte spaţii publice, însă, se insistă ca vizitatorii să nu prindă Pokemoni în incintă.
Un cimitir din Alabama a instituit o patrulă care îi depistează pe cei care caută micii monştri printre morminte. Cel mai sever avertisment către jucători a venit de la Muzeul Holocaustului din Washington. Acesta figurează în joc, iar utilizatorii pot obţine multe avantaje virtuale dacă parcurg toate etapele de aici. Asta a mărit, desigur, numărul celor care vizitează sau, mai precis, par că vizitează muzeul. Conducerea instituţiei este foarte nemulţumită de situaţia creată. ,,Să joci acel joc nu este o activitate potrivită pentru muzeu, într-un loc în care se comemorează victimele nazismului”, a spus directorul de comunicare al muzeului. A precizat că se vor lua toate măsurile posibile pentru ca instituţia să fie eliminată de pe hărţile jocului.
Pokemon Go urmează să fie disponibil şi în România. Date exacte ale lansărilor din Europa nu există încă, dar presa de specialitate speculează că totul este o chestiune de zile.