Aţi auzit de kaizen? E un cuvânt japonez care se traduce prin îmbunătăţire continuă.
Şi cel mai important lucru e că acest concept a fost aplicat în business. Masaaki Imai a scris o carte editată de Random House în 1986 care se numeşte: Kaizen - The Key to Japan’s Competitive Success.
Kaizen vizează îmbunătăţirea funcţiilor de business, de la producţie la management, până la eliminarea pierderilor, şi relaţiile cu partenerii de afaceri, iar conceptul a fost implementat cu succes la fabricantul de automobile Toyota, ce i-a permis să surclaseze grupul american General Motors.
Dar Kaizen a mers dincolo de îmbunăţirea productivităţii şi a “umanizat” locul de muncă. I-a făcut pe angajaţi să lucreze cu plăcere, să devină creativi.
Practic, Kaizen face apel la conştiinţă, în vederea eficientizării activităţii.
Dar, apropo de asta, am auzit un banc la începutul crizei, care merge şi în vremurile cu coronavirus. Doi antreprenori vorbesc la telefon, apel video, şi primul zice: Eu nu le mai dau angajaţilor meu salariu de o lună şi ei continuă să muncească. Ştiu cu ce te confrunţi – completeză cel de-al doilea - eu nu-i mai plătesc de două luni şi tot lucrează. Atunci ştii ce ar trebui să facem - se bate peste frunte cel dintâi interlocutor - hai să le punem taxă .
Poate că această glumă vi se pare exagerată, dar cam pe o astfel de filosofie a mers statul în perioada globalizării. Atunci când în locul creativităţii a fost stimulat un mod de organizare corporatist.
În momentul în care Kaizen începuse să dea rezultate în Japonia şi economiile Statelor Unite şi Regatului Unit erau în suferinţă, preşedintele american Ronald Reagan şi premierul britanic Margaret Thatcher au readus echilibrul şi în ţările occidentale cu cele mai mari pieţe.
Din păcate, ulterior, politicienii au venit şi au stricat sinergia, înlocuind Kaizen cu Sindromul Stockholm, şi acum încearcă să scape fără să-şi asume răspunderea.