Lockdown-ul rimează cu săli de spectacol la noi
Într-o perioadă în care manifestările culturale şi sportive cu public sunt interzise, şi cu siguranţă această perioadă va fi prelungită, pe lista proiectelor prioritare ale Guvernului figurează construcţia unei săli polivalente în oraşul Tulcea. Prioritizarea proiectelor a fost realizată în funcție de un punctaj acordat pe baza unor anumiți indicatori şi, surprinzător, acest proiect care va fi realizată prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, a obţinut un punctaj foarte bun, cu mult peste cel obţinut de multe proiecte care vizează construcţia de drumuri rapide. Cu 91 de puncte, investiţia ocupă poziţia 35, la egalitate de puncte de proiectul podului suspendat peste Dunăre, care se construieşte în zona Brăilei, şi cu proiectul pentru consolidarea şi reabilitarea Cazinoului Constanţa. Care este urgenţa pentru care trebuie construită o sală polivalentă acum este greu de intuit, dar Guvernul Cîţu este gata să dea de la bugetul de stat 119 milioane de lei, astfel încât polivalenta să fie gata în 2022. Chiar şi termenul de finalizare al investiţiei este unul neserios, în condiţiile în care investiţia încă nu a demarat.
Autostrada Moldovei, sărită din schemă
Una din omisiunile listei cu investiţii este lipsa finanţării pentru începerea construcţiei Autostrăzii A8, cunoscută şi ca Autostrada Unirii. Ministerul Transporturilor a uitat să introducă acest proiect pe listă, deşi din 2018 există o lege care obligă statul să construiască această şosea de mare viteză pe traseul Târgu Mureș-Iași-Ungheni. A8 este considerată o investiție strategică pentru România, iar în ultimii ani au existat chiar mişcări de protest ale locuitorilor din Moldova pentru a forţa autorităţile de la Bucureşti să înceapă construcţia autostrăzii.
Centura A0, termene de finalizare fanteziste
Conform listei proiectelor prioritizate pentru 2021, construcţia Autostrăzii de Centură a Municipiului Bucureşti - Secţiunea Centură Nord (52,7 km) este mult mai importantă decât construcţia Secţiunea Centurii de Sud (48 km). În timp ce prima a strâns un punctaj de 89,5, fiind pe locul 40, cea de-a doua a reuşit să adune doar 82,5 puncte, fiind plasată de abia pe locul 81. Autostrada de centură cu indicativul A0 ar urma să fie situată în exteriorul inelului de centură actual, dar, deşi este un proiect mai vechi, începerea lui a fost amânată în fiecare an, din lipsa fondurilor. Valoarea totală a proiectului este astăzi de 8,3 miliarde de lei, echivalentul a 1,7 miliarde de euro. O sumă greu de acoperit în această perioadă, când prin vistieria Guvernului cam bate vântul. Totuşi, premierul Cîţu şi ministrul Transporturi, Cătălin Drulă, se arată foarte optimişti. Termenul de finalizare pentru Secţiunea de Sud este trimestrul III 2022, în timp ce pentru partea de nord termenul de finalizare este ceva mai neclar, precizându-se doar anul 2022.
Moldova, prezentă mai mult în discursuri
Revenind la Moldova, trebuie subliniat că ea este destul de puţin prezentă pe lista proiectelor prioritizate de Guvern pentru acest an. Din cele 160 de proiecte, doar 19 vizează Moldova. Este un număr foarte mic, având în vedere că vorbim despre cea mai săracă regiune a ţării, despre o zonă cu o infrastructură de transport slab dezvoltată şi fără niciun drum de mare viteză. Pe de altă parte, de-a lungul timpului, politicienii PNL şi cei aparţinând USR-PLUS s-au remarcat prin acuzele virulente la adresa guvernelor PSD că ignoră Moldova. O altă observaţie care trebui făcută este că din cele 18 proiecte, doar 7 sunt noi, restul aflându-se în stadii avansate de execuţie.
Proiecte pasate de la un guvern la altul
În 2018, Guvernul condus la acea dată de Viorica Dăncilă stabilea şi el o listă de proiecte considerate prioritare. Conform acesteia, ar fi urmat să înceapă în 2019 construcţia variantelor ocolitoare Timişoara Sud, Bârlad, Autostrada de Centură Bucureşti - Secţiunile Nord şi Sud, Autostrada Sibiu-Piteşti, modernizarea Drumului Naţional Târgu Frumos-Botoşani, construcţia Institutului Regional de Oncologie Timişoara. Proiectele nu au mai început în 2019, iar Guvernul Orban le-a lăsat aşa cum le-a moştenit. Acum ele reapar pe lista de priorităţi asumată de Guvernul Cîţu. Un alt exemplu, ar fi construcţia variantei ocolitoare a oraşului Târgu Jiu care în 2018 avea un stadiu fizic de execuţie de 40%. Acum, în lista lui Cîţu proiectul repare printre priorităţi având un grad fizic de execuţie tot de 40%, ceea ce înseamnă că doi ani, un Guvern PSD şi unul PNL au bătut pasul pe loc. Promisiunea fostului premier Ludovic Orban că în 2020 vor fi alocate fonduri uriaşe pentru investiţii publice, subliniind în acest context că nu a existat niciodată un proiect atât de ambiţios precum cel al PNL, s-a dovedit mai degrabă o perdea de fum.