Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia respinge redistribuirea imigranților

Polonia respinge redistribuirea imigranților

de Şerban Mihăilă    |   

Prin vocea ambasadoarei sale la Roma, Polonia a respins noua înțelegere europeană de redistribuire a imigranților. Potrivit Annei Maria Anders, niciun imigrant nu va mai fi acceptat pe teritoriul Poloniei, dacă nu împărtășește tradițiile lingvistice și culturale ale poporului polonez. Reprezentanta Varșoviei în Italia a condamnat eticheta de „naționalistă”, pusă țării sale de către o serie de lideri ai Uniunii Europene.

 

Ambasadoarea Anna Maria Anders a declarat că guvernul de la Varșovia îi va primi de acum înainte doar pe imigranții care împart aceleași tradiții lingvistice și culturale cu Polonia, scrie ziarul italian „Il Giornale”, citat de site-ul „Breitbart”. „UE dorește redistribuirea, dar noi nu ne schimbăm punctul de vedere. Varșovia face și așa atât de multe lucruri în această privință. În Polonia, se află deja două milioane de ucraineni, mulți dintre aceștia fugind din zonele de război. Ei se integrează destul de bine și împărtășesc, în mare parte, limba, tradițiile și cultura noastră”, a spus Anders. Ea a subliniat apoi importanța creștinismului în Polonia. „Creștinismul este un liant pentru națiunea poloneză și acest lucru trebuie respectat!”, a precizat  Anna Maria Anders. „Timp de jumătate de secol, nu am avut oportunitatea de a ne arăta drapelurile, de a demonstra liberi și de a cânta sloganurile și imnurile noastre. Acum, avem libertatea să facem toate aceste lucruri și nu este posibil să fim respinși ca fiind naționaliști, doar pentru că ne dezvăluim cu mândrie propria identitate”, a adăugat ea, referindu-se la perioada lungă în care țara sa s-a aflat sub conducerea comunistă, dar și la numeroasele reproșuri primite în ultimii ani de către guvernul de la Varșovia din partea administrației de la Bruxelles.

Proiect cu probleme

Proiectul de acord privind redistribuirea între statele membre ale UE a imigranţilor salvaţi din Marea Mediterană a fost propus, la începutul săptămânii trecute, de către Italia, Malta, Franţa şi Germania. Proiectul a fost numit „înțelegerea de la Malta”. Cele patru state, alături de Finlanda, care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, au ajuns la o înţelegere asupra unui sistem voluntar de redistribuire automată între statele UE a imigranţilor care sosesc, pe mare, în primul rând în Italia şi în Malta. Propunerea lor urmează să fie discutată de miniştrii de Interne din UE pe 8 octombrie. Relațiile dintre Polonia și UE au fost extrem de tensionate în ultimii doi ani. Formațiune politică eurosceptică aflată la putere în Polonia, „Partidul Lege și Justiție” a declanșat furia Comisiei Europene atunci când liderii săi au decis să adopte o serie de reforme ale sistemului judiciar, care au obligat o treime dintre judecătorii Curții Supreme să se pensioneze. Mai mult, guvernul de la Varșovia a intrat și în alte dispute cu executivul blocului comunitar pe teme precum cotele obligatorii de imigranți și exploatările forestiere. La sfârșitul anului 2017, Comisia Europeană a decis să lanseze procedura de activare a Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei în cadrul blocului comunitar.

Sperăm că această înțelegere va pune capăt spectacolului obscen al oamenilor abandonaţi pe vase cu săptămânile, aşteptând să afle unde sau chiar dacă vor putea debarca”.

Amnesty International

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri