Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, despre Liviu Dragnea: Dacă nu este ticălos, va trebui să îmi ceară scuze

Ponta, despre Liviu Dragnea: Dacă nu este ticălos, va trebui să îmi ceară scuze

Fostul premier Victor Ponta a vorbit, duminică, la News Magazine, despre relația sa cu Liviu Dragnea și de ce a reacționat, după ce președintele PSD a spus că nu s-a întâlnit cu Laura Codruța Kovesi.

”Acum e un luptător cu statul paralel. Dar dacă SRI, Kovesi sunt statul paralel, domnul Dragnea era o parte. O dată e cu fanarioții, o dată e cu poporul. Gazdele făceau invitațiile. În cazul meu, George Maior, cu care sunt și rudă. Pentru mine nu era nepotrivit, pentru doamna (Kovesi - n.r.) da. Dincolo de faptul că pot fi acuzații întemeiate sau neîntemeiate, în cazul meu au fost neîntemeiate, dar am spus că PSD nu trebuie să mă apere pe mine de lucruri care mă privesc numai pe mine” a spus Victor Ponta, despre celebra întâlnire de la SRI.

”N-aș fi comentat, dar când a zis că nu s-au întâlnit, a trebuit să reacționez. Problema este ce se întâmplă cu România în tot acest timp” a continuat Ponta.

Fostul premier a spus că nu cunoaște nimic legat de activitatea firmei Tel Drum.

”Nu știu de activitatea Tel Drum, am zis și la DNA. După ce va studia dosarul Tel Drum, dacă nu este ticălos, va trebui să îmi ceară scuze și mie și lui Grindeanu și lui Teodorovici” a precizat Victor Ponta, după ce în spațiul public au apărut informații că dosarul ”Tel Drum” se bazează pe mărturiile celor trei.

Despre relația cu Sebastian Ghiță

”Acum mă uit la Antena 3 și mai aflu câte ceva. Nu am vorbit cu el” a afirmat Ponta.

Subiecte în articol: victor ponta liviu dragnea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri