Dar cât de bine cunoaștem (din punct de vedere cultural) această zonă care este leagănul a trei mari religii monoteiste - islam, iudaism și creștinism? Cum prima are aici și cei mai mulți adepți (de exemplu, majoritatea iranienilor sunt șiiți), să încercăm să-i deslușim pe ici, pe colo tainele lingvistice cu sprijinul filologului și cercetătorului în domeniul etnologiei religioase Gheorghiță Ciocioi (cu mențiunea că șiiții și sunniții - marile diviziuni din cadrul islamului - constituie de veacuri una dintre forțele divergente ale Orientului Mijlociu): „Termenul șiit provine din cuvântul arab «șia», tradus cel mai adesea prin adepți, partid, partidă. Cuvântul, așa cum îl cunoaștem astăzi, este o abreviere a expresiei șiaat-u Ali» - «adepții lui Ali». După unii cercetători, «șia» a început să fie folosit îndată după moartea lui Mahomed, șiiții considerând însă că acest termen a fost întrebuințat mai devreme. Conform credinței șiite, Ali are un loc aparte în islam. Crezul șiit, ținând seama de conceptul de imam, mărturisește că după moartea lui Mahomed, cel care trebuia să-i succeadă ca imam era Ali (văr și ginere al profetului), imamatul continuând prin linia descendentă a lui Ali.”
Doctrina imamului tăinuit
Și? „La moartea ultimului imam (874), fiind acesta fără urmași, a apărut învățătura despre un urmaș neștiut, «tăinuit». Doctrina «imamului tăinuit» s-a născut într-un mediu al conviețuirii musulmanilor cu evreii și creștinii. Cum cei de pe urmă pomeniți așteptau un/pe Mesia și sfârșitul lumii, arătarea acestui imam, numit Mahdi, «la sfârșitul vremurilor», va deveni pentru șiiți învățătură de căpătâi. Mahdi urmează a veni la Meca, dar își va stabili capitala în Irak (Kufa). El va aduce, cred șiiții, «Tora originală și Evanghelia autentică», nimicind răul și pregătind Judecata de Apoi. Imamul tăinuit (al 12-lea), crede bună parte din șiiți, are un «locțiitor juridic» pe pământ (ayatollahul Iranului - implicarea acestuia în treburile statului nefiind împărtășită însă în totalitate de șiiți).”
Calea cea dreaptă
În completare, termenul „sunnit”: „Sunnit e un termen arab provenit din sunnah - cu sensul de cale bătătorită temeinic, un curs de apă lin, un obicei, o tradiție consacrată. O conduită/o regulă de neclintit, așadar, urmată cu strictețe, calea cea dreaptă, bătută, «ortodoxă». Derivă din expresia sanna al-șay’ - a netezi, a șlefui un lucru. Calea califilor, considerați urmașii (și «interpreții autentici» ai învățăturii) lui Mahomed. Sunniții cred că liderul comunității poate fi ales, în vreme ce șiiții consideră că familia profetului e cea care «dă conducerea»/imamii acesteia. Totodată, la formula de mărturisire sunnită a «crezului» (mărturisirea unui singur Dumnezeu, Mahomed fiind trimisul Lui, mesagerul ultim), șiiții adaugă uneori, «din evlavie»: «Ali este prietenul/reprezentantul lui Dumnezeu» - justificând astfel imamatul.”
Cetatea lui Qam
Și dacă tot am deschis Dicționarul cu șiiții și sunniții, să așezăm lupa și pe numele liderului iranian Ali Khamenei, asasinat de atacurile americano-israeliene încă din prima zi a atacurilor belicoase din Golful Persic. Așadar, ce semnificație are numele Khamenei: „Nume al ayatollahului iranian Ali Khamenei. Luat după locul în care a slujit tatăl său, orașul Khamaneh din Azerbaidjanul de Est, parte a Iranului. «Ali din Khamaneh», ori «Khamanehanul». Zona fiind una turcofonă, numele orașului are parte de mai multe interpretări în privința originii sale - în azeră și persană (cetatea lui Qam, loc liniștit etc.).”
Mărul de aur al Aranghelului
Închidem lecția de astăzi cu un termen de sezon - naporojnă: „Cunoscută, de asemenea, ca năpurojnie, năporojnă, năpuroșnie etc. Colac mare folosit drept cap, căpițel la înmormântare și parastase. Cum rânduiala colacilor cu astfel de ocazii diferă de la o zonă la alta, nemaipunând la socoteală obiceiurile de înmormântare și pomenile din Serbia și Bulgaria (la vlahi, sârbi, bulgari), vom aminti că un «cap», în general, e format din colacii numiți Năpurojnie, Drept Dumnezeu, Arhanghel, Prescură. La acestea se adaugă colacii Precistei, Îngerului, «lăturașii», boboroadele etc. Prescura e limpede ce rol are, fiind dată preotului pentru slujire. Colacul Drept Dumnezeu, care este însemnat cu trei cruci, arată dreapta credință a răposatului în Sfânta Treime, mărturisirea cea adevărată în viața sa. Arhanghelul e colacul în cinstea celui care ia sufletul omului. - Dacă acesta are un zâmbet pe chip la plecarea din lume e pentru faptul că el zărește «mărul de aur al Aranghelului». De este încruntat, credințele populare socotesc că omul vede sabia mai marelui voievod ceresc.”
Capul cu patru cruci
Tot aci: „Tainc rămâne numele năpurojniei, colacul cel mai mare, «capul» (cu patru cruci) pe care se așază cei trei colaci amintiți. Articolele de dicționar de la noi nu ajută în privința stabilirii originii termenului dat, fiind departe atât de «matca» obiceiului în cauză, cât și de cea filologică (cuvinte inexistente în slavă, raportarea fiind una eronată, printr-o recompunere de termeni forțată). Pe scurt, naporojnă provine din naprujna (slavă), cu rădăcina în pruja - a întinde, a preda (ceva cuiva), a oferi. Sensul e unul dublu: colacul cel mai întins, «colacul cel mare», «turta», «capul», oferit în numele celui adormit, pe care se așază ceilalți colaci (cu puțin mai mici) - ofranda - pentru sufletul plecat de pe pământ - cu cele mai prețioase nestemate (prescura pentru Sfânta Împărtășanie, închinarea Treimii - lui «Drept Dumnezeu», darul în cinstea Arhanghelului ce poartă sufletul din această lume).”
Puterea și numirea
Nu în ultimul rând: „Și tindechea (cea prin care se «întinde» țesătura, pânza, macatul la războiul tradițional de țesut) - formată din două elemente de fier prinse la mijloc, cu zimți la capete - își ia numele, în bulgară, de la a întinde - având numirea de napruzți/naprujți. În unele regiuni de la sud de Dunăre, e obiceiul să se modeleze/«scri» marginile «capului», «așternutului», prescurii întinse/ mari (naprujna/naporojna), cu zimții tindechii («naprujți»). De aici, în popor (Dimităr Marinov, Izbrani Proizvedenia, tom I, pp. 213, 288), puterea și numirea - înțepată/modelată cu naprujți (cea cu care se întinde) - naprujna.”
Nume cu înțeles uitat
Visu - Pădureanu
Din nou etnologul Gheorghiță Ciocioi – de data aceasta explicând patronimul Visu: „Nume de familie astăzi. În trecut, de asemenea, Visul. La sud de Dunăre, din Viso, Visko (diminutiv, ultimul), numele de familie Viskov. Visu este prescurtarea numelui de Botez Visarion. Nume dat pruncilor în cinstea a doi sfinți din calendar - Cuviosul Visarion (ucenic al sfinților Antonie cel Mare și Macarie cel Mare - prăznuit pe 20 februarie) și Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (prăznuit pe 15 septembrie, sfânt care a izbăvit Bucureștiul și Valahia în mai multe rânduri de ciumă, fiind la mare evlavie printre români în urmă cu două-trei veacuri). Numele de Visarion provine din greacă: Βησσαρίων - βῆσσα (bessa) - vale împădurită, acesta tălmăcindu-se, mai ales, prin «om provenind dintr-o zonă împădurită, pădurean. De asemenea, Arion - prescurtare din Visarion. Ambele ajunse nume de familie. Tot din Visarion, în trecut, și numele de Visarie.”
„Termenul șiit provine din cuvântul arab «șia», tradus cel mai adesea prin adepți, partid, partidă.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Sunnit e un termen arab provenit din sunnah - cu sensul de cale bătătorită temeinic, un curs de apă lin, un obicei, o tradiție consacrată.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Sunniții cred că liderul comunității poate fi ales, în vreme ce șiiții consideră că familia profetului e cea care «dă conducerea»/imamii acesteia.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Doctrina «imamului tăinuit» s-a născut într-un mediu al conviețuirii musulmanilor cu evreii și creștinii.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Visu este prescurtarea numelui de Botez Visarion. Nume dat pruncilor în cinstea a doi sfinți din calendar - Cuviosul Visarion.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog