„Paeonia peregrina (bujorul), în lumea greacă, are nu puține legende”, amintește etnologul Gheorghiță Ciocioi într-o succintă, dar remarcabilă prezentare a acestei plante atât de îndrăgită de români și nu numai. „În cea mai cunoscută dintre ele - a continuat distinsul filolog -, Zeus îl preface pe un tânăr medic într-o floare minunată, care va purta numele acestuia - paeonia. În greaca veche, παιών (paiōn) se tălmăcește prin «tămăduitor», «medic». O plantă magică, vindecătoare, prezentă adeseori în folclorul balcanic. Floarea lui Zeus, pentru slavii balcanici, va deveni floarea lui Dumnezeu - božurъ/божур (bogъ/Бог - Dumnezeu) + sufixul «jurъ»). - Un sufix arhaic, asemenea terminațiilor sud slave urъ, orъ, arъ, acesta ajutând la crearea unor substantive noi din rădăcini existente, adăugându-se prin el o nuanță de măreție”.
Floarea prieteniei
Mai departe: „Dispariția «g»-ului final, în noile cuvinte, e întâlnită des în evoluția slavei - la trecerea de la «drug» (prieten) la drujba (prietenie), de pildă. Floarea lui Dumnezeu, bujorul, cu poveștile lui fabuloase, legate de dragoste, vindecare, ori protecție divină - floarea națională a României. Praznicul lui a fost pe 15 mai”. Încă un mister - de unde se trage cuvântul habotnic în limba română: „Habotnic are înțelesul de om care respectă prescripțiile unei religii «în exces», exagerat, ținând seama de cele mai mici detalii ale acesteia. Bigot, fanatic. Termenul a intrat în română din rusă (хаба́дник - habadnik) în perioada Basarabiei țariste. La noi, «habotnic» apare deja cu sensul de «bigot religios», deși inițial acesta se referea la membrii/adepții mișcării hasidice Habad din Ucraina și Belarus. Colocvial sau peiorativ, la modul ironic, folosit mai apoi în Ucraina apuseană pentru cineva exagerat de religios, obscurantist chiar, fanatic. Numele mișcării Habad, de la care am moștenit «habotnic», provine din acronimul ebraic Hohma (înțelepciune), Bina (înțelegere) și Daat (cunoaștere), fiind legat de cabala.
La contactul cu slavii
Altă provocare - de ce numele de familie Porcu nu „se trage” de la cel al animalului știut de toți, ci de la cel al unui... sfânt: „Ar părea o glumă... Nu e. Numele de familie Porcu provine dintr-un diminutiv slav (Porko) - al numelui de botez Poro. Înregistrările sunt nu puține (printre slavii sudici, mai ales), numele de Porko ajungând unul de familie - în forma dată, ori cu terminația «ov» - Porkov. Numele de Poro este o prescurtare a numelui de botez Porfir/ii (Πορφύριος) - sfânt prăznuit pe 26 februarie. Poro a dat, de asemenea, numele de familie de Porov, Porovski, Porho, Poroho. Tot din Poro: Porceo-Porcev; Porce(o)+el - Porcel - Porcelov. Prefacerea lui Poro în Porko, în slavă, are loc după «calapodul» Ivan-Ivanko. Desele contacte cu slavii din unele zone, bată-le vina!”.
Pastila de religie
Biserică catolică versus Biserică sobornicească
„De ce sunt pentru introducerea sintagmei «Biserică catolică» în Simbolul de Credință - așa cum mărturisesc dintotdeauna grecii ortodocși, dar și latinii (romano-catolici) - în locul celei de «Biserică sobornicească»”? Chestiunea, lansată de Gheorghiță Ciocioi, cercetător atras și de etnologia religioasă, e dezbătută astăzi la „Pastila de religie”: „Vor renunța bulgarii la termenul «sobornicească» («săborna») din «Crez» în favoarea celui de «universală» («vselenska»)? «Vselena», da, e univers în bulgară. Iar Crezul, la sud de Dunăre, de câteva decenii bune, a apărut folosind (și) acest termen. Cel vechi, «săborna» («sobornicească»), medio-bulgar, pare a nu mai corespunde limbajului de astăzi. Bașca o serie de confuzii legate de soboare/sinoade, adunări, numele catedralelor (sobor), hramul unei biserici etc.”.
Lumea locuită
Tot aici: „Reacțiile au fost însă pe măsură, deși «vslena» are trecere printre mari teologi de la Sofia... Unii socotesc chiar că schimbarea ar fi egală cu introducerea Filioque la romano-catolici în Simbolul credinței. «Vselena» - univers, e traducerea lui οἰκουμένη (oikouménē) - «lumea locuită», «pământul locuit» din greacă. Provenită din οἰκέω (oikeō) - «a locui». (Că univesul va fi fiind locuit, ori pustiu, e o altă discuție). În slava veche, termenul вселена/я «se trage» din «вселити» (vseliti) = «a face să locuiască», «a popula», fiind format din: в- (v-) - «în» și селити (seliti) - «a așeza / a face să locuiască». Bселенcka - «cea locuită»/ «populată», lumea locuită. Exemplu scripturistic: «излезе заповед от Кесаря Августа да се запише цялата вселена» («a ieșit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea») - Luca 2, 1. Evident, întreaga lume locuită (Imperiul Roman, în cazul dat). Patriarhul eumenic e și el «vselenski». La fel și soboarele. A toată lumea (locuită). Și totuși, «săborna» ar fi, se crede (cu puține argumente), traducerea preferată de Sfinții Kiril și Metodiu a cuvântului καθολικὴν din greacă. Termenul provine din «săbirati» («събирати») - a aduna, a strânge laolaltă - «să» - împreună; bor/bira - a aduna, a culege. Ar reda cât mai fidel καθολικὴν (κατά + ὅλος - «după întreg”, „în totalitate»), unitatea în comuniune, Biserica adunată întru unitate deplină. Vselenska/ia ar avea sensul, mai degrabă, de «răspândită în toată lumea»”.
„Sobornicitatea” la români
Aproape de final: „Biserica nu e însă doar «peste tot», ci «una în toate», întreagă în fiecare loc. În greacă, e folosit, astfel, ὅλος, ca plinătate a întregului, nu πᾶς (τὸ πᾶν) - toți/mulțime, ultimul putând avea și «parte» - μέρος. Nici σύμπαν - universul ca «totul împreună» (σύν - împreună; πᾶς / πᾶν - tot întreg). Despre κόσμος - lume (ca ordine, armonie, podoabă), sigur, n-ar putea fi vorba în cazul dat... Universalitatea Bisericii iscă, iată, odată cu evoluția unei limbi, controverse nebănuite. Cât ne privește, rămânem deocamdată cu «sobornicitatea»/«sobornicească». - Un termen slav. Tot mai echivoc astăzi. Grecescul «καθολικὴν» («catolică») ne-ar cam «da de furcă», e drept. Fără vreo legătură cu romano-catolicismul însă, ar exprima precis o realitate teologică”.
O realitate teologică
Finalul: „Unii dau citate din Sfinții Părinți, din grecește, unde e scris negru pe alb: Biserică Catolică. Alții susțin sus și tare asta - cum că numirea Bisericii în Simbolul de credință e cea de «catolică». Când colo - e mai bună… sobornicească. Ar fi tot aia. Tradiția, ortodoxia clar exprimată etc. Dar care tradiție? Din veacul al patrulea, la noi, s-a spus catolică. «Săborna» vor fi rostit neînțeles clericii, în slavă, la slujbe, de pe la 1200, nu poporul, neștiutor de slavă, fiind el latin. De la primul «sobornicească», în română, la slujbe (1648), a trecut deloc mult, comparativ cu mileniul în care pe aceste locuri i s-a spus Bisericii «catolică». Așa cum și este. Un fapt firesc. O realitate teologică acoperită limpede de termenul grecesc ales de Părinții Bisericii. Recunoaștem dară că e catolică, însă Dumnezeu cu mila! Mir vsem!
Paeonia peregrina (bujorul), în lumea greacă, are nu puține legende. În cea mai cunoscută dintre ele, Zeus îl preface pe un tânăr medic într-o floare minunată, care va purta numele acestuia - Paeonia. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Floarea lui Dumnezeu, bujorul, cu poveștile lui fabuloase, legate de dragoste, vindecare, ori protecție divină - floarea națională a României. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Termenul habotnic a intrat în română din rusă (хаба́дник - habadnik) în perioada Basarabiei țariste. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Numele mișcării Habad, de la care am moștenit «habotnic», provine din acronimul ebraic Hohma (înțelepciune), Bina (înțelegere) și Daat (cunoaștere), fiind legat de cabala. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Ar părea o glumă... Nu e. Numele de familie Porcu provine dintr-un diminutiv slav (Porko) - al numelui de botez Poro. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog