Nevoia de hrană a devenit și mai acută, mai ales pentru armata georgiană, care se afla într-un război civil între fracțiunile președintelui în exercițiu Zviad Gamsakhurdia și președintele Parlamentului Eduard Shevardnadze. Bukia Goderzi, prietenul meu, era deputat în Parlamentul georgian și susținător al lui Shevardnadze. Lucrurile erau complicate. Pentru că președintele Parlamentului avea susținerea rușilor, armata era de partea lui. Goderzi mi-a cerut fulgi de cartofi pentru armată. Mai multe containere au venit pe ruta St. Petersburg-Moscova-Tbilisi. Când a început conflictul civil, rușii au interzis această rută. Singura soluție era prin Turcia. Dar și Turcia a fost atenționată de către turci să nu permită tranzitarea de alimente pe teritoriul ei către Georgia. La nivelul relațiilor lui Goderzi cu autoritățile turce s-a găsit o soluție. Prietenul și directorul comercial al firmei noastre din Toronto, Adrian Pintea, a zburat la Trabzon și a însoțit camioanele cu containere până la frontieră. Acolo s-au întâmplat lucruri parcă desprinse din filme. Containerul cu saci a dat cu spatele până la o jumătate de metru de linia trasă cu var pe asfalt care arăta granița, camionul militar georgian a dat și el cu spatele până la o jumătate de metru, nimeni din Turcia nu a trecut în Georgia, nimeni din Georgia nu a trecut în Turcia. Patru turci angajați de Adrian aruncau sacii „peste graniță”, iar soldații georgieni îi prindeau și îi stivuiau în camion. Grănicerii și vameșii din ambele părți „aveau mâinile la ochi”. Așa se face treaba, uneori, în vremuri grele. Într-una din seri au anunțat la televizor ca președintele Parlamentului, Eduard Shevardnadze, a fost capturat în zona separatiștilor din Abhazia (Osetia de sud). Noi eram la restaurant. Întors în camera de hotel, am văzut cum CNN preluase evenimentul, iar din depărtare se auzeau salve de tun. Nu știam exact ce trebuie să fac așa că m-am culcat.
Dimineața, la știrile tv, a fost făcut anunțul că Eduard Shevardnadze a fost eliberat și că va veni în capitală. Bukia m-a sunat și mi-a spus să vin la sediul Parlamentului. Acolo, o mare de oameni umpluse piața centrală în așteptarea președintelui Parlamentului. Primit cu ovații, acesta le-a vorbit cetățenilor din piață de la balconul clădirii. După care ne-am retras cu toții în Sala mare de Consiliu, care era pregătită pentru o întâlnire cu toți cei din stafful lui. Președintele a luat cuvântul și le-a povestit tuturor ce se întâmplase. Apoi cei din sală au vorbit și ei, mulți arătându-și atașamentul față de el. Bukia Goderzi a vorbit, la rândul lui, după care s-a dus lângă președinte, unde era așezat și ministrul Apărării Republicii Georgia. Au început să vorbească toți trei și am văzut că de câteva ori șeful Parlamentului s-a uitat către mine. La finalul discuției Bukia a revenit lângă mine, dar nu mi-a spus nimic din ce au vorbit. Au trecut câteva minute, un tip s-a apropiat de mine și m-a invitat pe hol. Acolo mi-a făcut o fotografie „de buletin” și mi-a cerut pașaportul, de unde a copiat datele mele personale. Vă spun că nu am bănuit absolut nimic. De fapt era și greu să bănuiești ceva în noianul de evenimente din jur. Mă gândeam că trebuie toate aceste date pentru că eram în aceeași încăpere cu o persoană a statului atât de importantă. Mă rog, m-am întors în Sala de Consiliu și am luat în continuare parte la întâlnirea care era în toi. Cred că nu trecuse o oră când am văzut că un tânăr bine îmbrăcat îi aduce o mapă președintelui, îi arată câteva documente și îi dă un stilou ca să poată semna hârtiile oficiale. Un alt bărbat a adus o mapă pe care a prezentat-o la semnat celui care am aflat că era ministrul de Interne. Președintele și-a umplut un păhărel cu votcă și a pronunțat un anunț, și anume că pentru faptele de atașament și devotament dovedite față de Republica Georgia, mai ales pentru hrănirea populației și a armatei, a hotărât să semneze Decretul prin care mi se acordă cetățenia republicii. Toți au aplaudat, după care ministrul de Interne a anunțat că și el a semnat pașaportul meu de cetățean. Un consilier mi-a adus Decretul și pașaportul, m-a rugat să semnez de primire și am luat și eu cuvântul. I-am mulțumit președintelui Parlamentului, i-am mulțumit ministrului și apoi i-am mulțumit și lui Bukia Goderzi, deputat, fără de care, am spus eu, acest ajutor nu ar fi fost posibil. Emoționat, am ieșit din sală împreună cu Bukia și ne-am oprit în primul restaurant. A doua zi eram din nou la Moscova. Urma să pun la cale o nouă afacere. Dar despre asta, săptămâna viitoare, dragii mei cititori. Să ne vedem sănătoși și nu uitați, semnul de recunoaștere, ziarul Jurnalul sub braț.