Jurnalul.ro Cultură Carte Povești polițiste care ne țin cu sufletul la gură și ne fac să ne punem mintea la contribuție

Povești polițiste care ne țin cu sufletul la gură și ne fac să ne punem mintea la contribuție

de Adi Munteanu    |   

​​​​​​​Jurnalul vă oferă începând de astăzi o colecție de romane polițiste de mare valoare, cuprinzând cărți ale maeștrilor Horia Tecuceanu și Haralamb Zincă.

Puteți face incursiuni în lumea misterioasă și tenebroasă a Bucureștilor de altădată prin intermediul binecunoscutului Căpitan Apostolescu, creația lui Tecuceanu, și a personajelor complexe ale lui Haralamb Zincă. Astăzi puteți găsi la difuzorii de presă Jurnalul și cartea Surprizele Căpitanului Apostolescu”, urmând ca lunea viitoare să fie disponibilă cartea Crima de la 217”, și mai departe, alternativ, câte un volum al celor doi autori.

 

Horia Tecuceanu e un scriitor-legendă al perioadei de dinainte de 1989 și, până azi, unul dintre cei mai importanți autori români de cărți polițiste. El este creatorul unui personaj puternic, charismatic și deosebit de inteligent – căpitanul Apostolescu. Investigațiile acestui faimos anchetator – povestite cu un extraordinar talent și o exemplară stăpânire a stilului specific genului policier – ne țin cu sufletul la gură și ne fac să ne punem mintea la contribuție. Și, cum îi stă bine oricărui detectiv pasionat de munca sa, și căpitanul Apostolescu debordează de umor fin și de ironie plină de subtilitate, nefiind cu nimic mai prejos decât colegii lui celebri în întreaga lume – Hercule Poirot, Comisarul Maigret, Philip Marlowe sau Sherlock Holmes.

Pe toți îi leagă pasiunea pentru dezlegarea enigmelor, o cunoaștere uluitoare a subtilităților ființei umane și logica imbatabilă – caracteristica oamenilor inteligenți care știu să facă deducții valide și să găsească rezolvări elegante pentru situații complexe. Însă, ceea ce e cel mai important, pe toți îi caracterizează fidelitatea de nezdruncinat față de valorile umane cele mai înalte – binele și justiția (echitatea) – în slujba cărora își pun toată energia și talentul.

O moarte suspectă, pe care un nevinovat o ia asupra sa, deschide acest prin roman oferit de Jurnalul și Editura Publisol, în care căpitanul Apostolescu își povestește singur aventurile. Urmează un dublu asasinat. Victimele au fost ucise cu lovituri de topor. Una dintre acestea fusese dată dispărută cu ceva timp în urmă. Povestea se complică și, în cercetările căpitanului Apostolescu, apar pe lângă soțul uneia dintre victime, și tot felul de personaje pitorești: o femeie de serviciu și fiul ei, doi dulgheri și un elev convins că e un geniu în devenire. Ancheta înaintează anevoie și doar mărturiile unor vecini îi duc pe căpitanul Apostolescu și pe colegul său, Dan Simionescu, pe urmele criminalului.

„Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român

Celălalt autor al colecției, Haralamb Zincă (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman), s-a născut pe 4 iulie 1923, la Roman. Scriitorul a captivat generații întregi de cititori prin cele peste 50 de romane polițiste și de spionaj publicate, dar și prin jurnalele de front și cărțile de cercetare istorică. Este considerat părintele literaturii de gen din România, „Sfârșitul spionului fantomă” fiind prima carte de spionaj scrisă de un autor român, iar „O crimă aproape perfectă”, prima carte polițistă. A fost unul dintre cei mai vânduți scriitori români ai epocii sale. Cărțile lui, tipărite în tiraje de 250 000 – 300 000 de exemplare, se epuizau în doar câteva zile. Cazurile inventate de el erau atât de surprinzătoare, încât anchetatorii profesioniști îi cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale.

Indiferent dacă sunt scurte istorii cu intrigă polițistă sau nuvele de spionaj, povestirile din cartea „Crima de la 217”, care apare lunea viitoare, ne țin cu sufletul la gură. Sunt un adevărat tur de forță literar, un real spectacol de inteligență, logică și subtilitate și dau măsura extraordinarului talent al lui Haralamb Zincă. Pericole, piste false, spioni, matematicieni lucrând la proiecte științifice de importanță națională, otravă, șantaj, servicii secrete, mașini transformate, demne de filmele cu James Bond, documente germane din al Doilea Război Mondial – toate acestea în cinci povestiri despre cinci cazuri rezolvate cu succes de faimoșii ofițeri Panait, Lucian și Frunză.

Nu ratați, așadar, Jurnalul și cărțile Colecției Crime, mister, spionaj, în fiecare zi de luni, la prețul de 24,90 lei. 

 

Subiecte în articol: Haralamb Zincă Horia Tecuceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri