Jurnalul.ro Ştiri Locale Prefectul din Galați, fără mască în timpul unei inspecții

Prefectul din Galați, fără mască în timpul unei inspecții

Prefectul județului Galați, Gabriel Avramescu, a postat pe Facebook fotografii în care apare, în timpul unei inspecții, fără mască, deși el conduce Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, instituția care a impus, în premieră naţională, obligativitatea purtării măştii de protecţie.

Prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avramescu, şi secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Gerge Scarlat, însoţiţi de conducerea ANIF, au efectuat o inspecţie a sistemelor de irigații din Galaţi. Acţiunea a avut loc sâmbătă şi ulterior prefectul a prezentat rezultatele inspecţiei pe Facebook.

„În cursul zilei de ieri (sâmbătă-n.r.) am efectuat o vizită în judeţul Galaţi, alături de George Scarlat, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi conducerea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare- Galaţi. Scopul acestui demers a fost verificarea sistemelor de irigaţii, starea reală în care sunt acestea, felul în care se respectă protocoalele încheiate cu utilizatorii sistemelor şi mai ales care sunt problemele actuale cu care se confruntă fermierii gălăţeni”, a scris Gabriel Avramescu pe Facebook.

Postarea este însoţită de mai multe fotografii în care reprezentantul Guvernului în teritoriu nu poartă mască de protecţie, deşi este cel care a iniţiat această măsură. În plus, din fotografiile postate pe Facebook reiese faptul că participanţii nu ar respecta recomandarea specialiştilor privind distanţa de 2 metri între persoane.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, Gabriel Avramescu se apără şi spune că nu trebuie să poarte mască pe câmp sau în clădiri dezafectate.

„Am fost împreună cu secretarul de stat George Scarlat şi cu conducerea ANIF pe teren să verificăm sistemul de irigaţie. Este o poză făcută în spaţiul public, pe câmp, iar cealaltă în care se invocă că ar fi un spaţiu închis este o staţie dezafectată a Federaţiei Covurlui. Prin hotărârea Comitetului Judeţean este vorba despre spaţii publice în care se desfăşoară activităţi, ori acolo era o staţie închisă de la Tudor Vladimirescu. Nu este un spaţiu destinat activităţii cu publicul. Eu de fiecare dată când merg la birou sau când dau declaraţii port mască”, a declarat, pentru MEDIAFAX, prefectul judeţului Galaţi, Gabriel Avramescu.

Prefectul Gabriel Avramescu este preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, instituție care a impus, în premieră naţională, obligativitatea purtării măştii de protecţie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: prefect galați fără mască
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri